Turiştii constănţeni preferă staţiunile balneare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De la mare, la munte...

Turiştii constănţeni preferă staţiunile balneare

Justiție 26 August 2011 / 00:00 566 accesări

Dacă pentru turiştii din celelalte judeţe ale ţării litoralul românesc este destinaţia perfectă pentru un concediu de vis pe timpul verii, pentru constănţeni, vacanţa perfectă este la munte. Mai exact, în staţiunile balneare care le oferă, pe lângă o binemeritată odihnă, şi o serie de tratamente. „Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) România, în parteneriat cu Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România, derulează programele „Săptămâna Balneară” şi „Decada balneară”, prin care oferă pachete de şapte şi zece zile în staţiuni balneare din ţară. Aceste programe sunt în topul preferinţelor constănţenilor, probabil pentru că includ şi trei proceduri pe zi la respectiva staţiune”, a declarat preşedintele ANAT – Regiunea Sud-Est, Cristian Bărhălescu. În prezent, prin intermediul ANAT se derulează şi programul „Zile gratuite de vacanţă”, prin intermediul căruia constănţenii pot beneficia de oferte gen „plăteşti cinci nopţi şi stai şase” pentru destinaţiile turistice din ţară. „Este recomandabil pentru constănţeni, şi nu numai, să-şi achiziţioneze pachetul de vacanţă prin intermediul agenţiilor de turism membre ANAT. În acest mod, ei beneficiază de preţuri mai mici decât la recepţie şi au şi garanţia unor servicii de calitate”, a precizat Cristian Bărhălescu.

OFERTE DE CRĂCIUN ŞI REVELION De asemenea, în această toamnă va fi lansat şi programul „O săptămână la munte”. „În general, constănţenii preferă Valea Prahovei, zona Bran – Moeciu. Explicaţia este destul de simplă: sunt mai aproape de ei decât destinaţiile din Ardeal, de exemplu”, a declarat, la rândul său, preşedintele ANAT, Corina Martin. Pentru cei care preferă destinaţiile agroturistice, există programul „O săptămână la ţară”, derulat de ANAT, în parteneriat cu Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural. Constănţenii care vor să-şi planifice de pe acum modul în care vor petrece Sărbătorile de iarnă se pot îndrepta către zona Moeciu, unde Hotelul Mistral Resort şi-a lansat deja oferta pentru Crăciun şi Revelion.

LITORALUL, DESCHIS PÂNĂ PE 15 OCTOMBRIE În ceea ce priveşte litoralul, până pe 15 octombrie, turiştii care nu au apucat, încă, să se bucure de soare, pot achiziţiona pachete de vacanţă la preţuri avantajoase în cadrul programului „Litoralul pentru toţi”.



12