Persoanele care nu au beneficiat de serviciile contractate cu o agenţie de turism pot cere, la întoarcerea din concediu, despăgubiri, iar dacă sînt nemulţumiţi de oferta operatorului pot face ulterior reclamaţii la oficiile pentru protecţia consumatorilor. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a făcut o serie de precizări legate de modul în care o agenţie de turism trebuie să ofere pachetele de servicii. Potrivit reprezentanţilor ANPC, agenţia de turism are obligaţia să furnizeze turiştilor, în scris, în vederea încheierii contractului, informaţii referitoare la localitatea de destinaţie, ruta de parcurs, mijlocul de transport utilizat, tipul unităţilor de cazare, adresele şi categoriile de clasificare ale acestora, serviciile de masă oferite şi categoria de clasificare a unităţilor de alimentaţie. De asemenea, trebuie menţionată durata programului, cu indicarea datei sosirii şi a plecării, precum şi informaţii generale privind regimul paşapoartelor şi al vizelor, dar şi al asigurărilor de sănătate necesare pentru calătorie şi sejur. Totodată, agenţia de turism trebuie să specifice cuantumul avansului şi termenul pentru achitarea diferenţei. „Organizatorul trebuie să furnizeze în scris turistului, într-un termen stabilit prin contract, înainte de data plecării, informaţii cu privire la orarele, locurile escalelor şi legăturile, precum şi, după caz, locul ce urmează să fie ocupat de turist în fiecare dintre mijloacele de transport incluse în contract, precum şi datele sale de contact”, se precizează într-un comunicat al ANPC. În perioada 11-14 iunie, inspectorii ANPC au controlat 428 de agenţi economici pentru a vedea modul în care aceştia respectă legea în privinţa comercializării pachetelor de servicii turistice. Acţiunea a scos la iveală o serie de nereguli, printre care lipsa autorizaţiilor de funcţionare, a informaţiilor complete privind mijloacele de transport utilizate, tipul unităţilor de cazare, serviciile de masă oferite sau tarifele pentru excursii. Inspectorii au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 246.300 lei. Totodată, la 38 dintre operatorii economici controlaţi s-a dispus măsura opririi temporare de la prestarea serviciului pînă la remedierea deficienţelor constatate.