Petrecăreţii de toate vârstele şi din toate colţurile ţării vor face, în noaptea de sâmbătă, ceea ce ştiu mai bine şi se vor distra cu poftă, în ciuda vremii capricioase. Cluburile şi beach-barurile care au fost pline în noaptea de vineri chiar au mizat pe faptul că ploaia îi va face pe tineri, şi nu numai, să se refugieze prin distracţii, astfel că le-au pregătit evenimente interesante şi pentru noaptea de sâmbătă.
PETRECERI ÎN STIL MAMAIA Crema Summer Club a pregătit o petrecere incendiară, intitulată „Light Up Your Dress”, în cadrul căreia va mixa DJ Rynno şi vor încinge atmosfera cele mai dinamice animatoare de pe litoral. Intrarea va fi gratuită în ambele seri.
Clubul Ego propune, de asemenea, o petrecere incendiară cu dansatoarele şi DJ-ii rezidenți, intitulată „Hot Dot Hot”, iar clubul Luv Lounge şi-a intitulat petrecerea de sâmbătă noapte „Slave to Luv”, în cadrul căreia vor mixa Alexunder Base, DJ Smart şi DJ Maryo. De asemenea, clubul Le Gaga deschide seria petrecerilor de sâmbătă din această vară, care poartă denumirea „Summer Lovin’”.
Tan Tan Beach găzduieşte o petrecere similară celei de vineri noapte, „Hedonist Party”, care îi are ca invitaţi pe DJ Lemon şi DJ Afgo, iar intrarea este liberă. De asemenea, clubul Goblin din Mamaia Nord a pregătit o nouă seară de distracţie intitulată „Cod galben de ploaie, cod roşu de distracţie”, în cadrul căreia vor mixa Diesel şi Evilmust, iar intrarea va fi liberă.
STAND-UP COMEDY Clubul constănţean Doors găzduieşte sâmbătă, de la ora 21.00, spectacolul de umor „One Night Stand-Up Comedy”, cu artiştii umorişti George, Bogdan şi Iulian, preţul unui bilet fiind de 20 de lei. Banii strânşi în urma evenimentului vor fi donaţi pentru a finanţa campania caritabilă „Dăruieşte Bucurie”, aflată la ediţia a II-a, dedicată copiilor din centrele de plasament ale Constanţei. Toţi cei care preferă show-urile de stand-up comedy se pot întâlni duminică, de la ora 21.30, la restaurantul Harlequin, cu carismaticul Cătălin Bordea. În deschidere, atmosfera va fi încălzită de tânărul comediant Raul. Biletele se pot procura de la sediul restaurantului, la preţul de 35 de lei. Spectacolul este necenzurat şi, prin urmare, interzis minorilor sub 15 ani.