Casa de Cultură a Sindicatelor a fost, luni seară, gazda unui eveniment cu totul special pentru iubitorii dansului în poante. Sute de constănţeni au asistat la spectacolul de balet „Lacul lebedelor“, de Piotr Ilici Ceaikovski, susţinut de balerini ai Teatrului Balşoi din Moscova şi de la Opera Naţională din Kiev. Preţ de mai bine de două ore, cei prezenţi au avut ocazia să urmărească evoluţia artiştilor, într-unul din cele mai apreciate spectacole coregrafice. Publicul s-a lăsat sedus de muzica lui Ceaikovski şi de povestea emoţionantă - iubirea dintre prinţul Siegfried şi prinţesa Odette, transformată în lebădă de vrăjitorul Rotbart - pe care balerinii au transpus-o în paşi de dans.
Reprezentaţia de luni seară a fost ultima pe care artiştii din Moscova şi Kiev au susţinut-o în cadrul unui turneu mai amplu, întreprins în ţară. După susţinerea acestui spectacol, balerinii au plecat spre Kiev. Publicul a apreciat evoluţia dansatorilor, aplaudînd la scenă deschisă momentele dinamice din cadrul spectacolului. Decorurile ample şi costumele au contribuit, de asemenea, la succesul reprezentaţiei.
La sfîrşitul lunii martie, balerini de la Teatrul Balşoi din Moscova au adus „Lacul lebedelor“ la Constanţa, fiind deosebit de bine primiţi de public. Însă, nu peste mult timp, constănţenii vor avea ocazia să vadă creaţia ceaikovskiană şi pe scena Teatrului „Oleg Danovski“. Spectacolul va fi montat cu prilejul aniversării a treizeci de ani de balet la malul mării.
„Lacul lebedelor“ a avut premiera în urmă cu 131 de ani, la Teatrul Balşoi din Moscova. Libretul baletului în patru acte a fost scris de către Vladimir Berghicev şi V. Ghelzer, avînd ca sursă de inspiraţie o veche legendă rusă sau germană.