Ştefan Bănică îşi va începe turneul naţional de promovare a celui de-al 13-lea album al său, intitulat „Super-Love”, la Constanţa. Agenda încărcată a artistului, care include, în perioada octombrie-noiembrie, atât premiera spectacolului „Cui i-e frică de Virginia Wool”, cât şi noul sezon „Dansez pentru tine”, nu i-a permis să includă mai mult de cinci oraşe din ţară în turneul său. Toate reprezentaţiile vor fi susţinute la casele de cultură din locaţiile anunţate, cu începere de la ora 20.00.
Astfel, constănţenii care doresc să asiste, pe 23 octombrie, de la ora 20.00, la concertul lui Ştefan Bănică de la Casa de Cultură a Sindicatelor, îşi pot achiziţiona biletele la preţurile de 50 sau 60 lei, în funcţie de poziţia locurilor în sala de spectacole. De la malul mării, solistul va pleca la Iaşi, unde va cânta pe data de 30 octombrie, apoi la Cluj (7 noiembrie), Sibiu (8 noiembrie) şi Craiova (13 noiembrie).
Spectacolul de la Constanţa este dedicat fanilor de toate vârstele şi se anunţă a fi dinamic, dar nu vor lipsi nici piesele de dragoste arhicunoscute ale lui Bănică - Strânge-mă-n braţe”, „Gustul dragostei”, „Ce frumoasă eşti azi” şi nici „Cântecul pentru Violeta”, o piesă de o sensibilitate aparte, compusă special pentru fetiţa sa. În concert vor fi prezentate şi compoziţii care ies din acest context, piese satirice cu texte usturătoare sau unele cu mesaj social, care reflectă realitatea zilelor noastre.
Noul album al artistului conţine 12 piese, dintre care una este deja hit, „Super-Love” şi dă titlul turneului din această toamnă.