Turneul semifinal al CN de handbal juniori 4

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turneul semifinal al CN de handbal juniori 4

Sport 11 Mai 2012 / 00:00 637 accesări

Turneul semifinal al Campionatului Naţional de handbal pentru juniori 4 se desfăşoară la Sala Sporturilor în perioada 11-13 mai. Competiţia este organizată de Asociaţia Judeţeană de Handbal, în parteneriat cu DJST Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa. Participă opt formaţii din ţară, împărţite în două grupe, iar primele trei clasate la finalul întrecerii vor obţine calificarea la faza finală a CN. Se joacă fiecare cu fiecare, câte două reprize de 20 minute. Constanţa este prezentantă de patru formaţii, HCM Constanţa, CS Laguna Constanţa, Axiopolis Cernavodă şi CSS Medgidia, formaţia care a beneficiat de retragerea echipei din Vaslui.

„Nici de această dată nu vom avea un obiectiv stabilit de conducere, dar personal îmi doresc să ne calificăm la faza finală. Copiii au căpătat experienţă după turneele anterioare, au văzut care le este nivelul şi pot privi cu încredere partidele de la acest turneu. Sunt mai mobilizaţi, mai dornici de a merge mai departe şi sper să reuşim acest lucru“, a declarat antrenorul juniorilor de la HCM, Enis Murtaza.

Iată programul de astăzi al competiţiei - Grupa A: HCM Constanţa - CS Tecuci (ora 13.00), LPS Suceava - CSS Medgidia (ora 14.00); Grupa B: CS Laguna Constanţa - LPS Piatra Neamţ (ora 15.00), LPS Roman - Axiopolis Cernavodă (ora 16.00), HCM Constanţa - CSS Medgidia (ora 17.00), LPS Suceava - CSS Tecuci (ora 18.00), CS Laguna - Axiopolis (ora 19.00), LPS Roman - LPS Piatra Neamţ (ora 20.00).



12