Consumul unui singur pahar de alcool poate declanşa reacţii alergice la anumiţi oameni, iar expunerea la fumul de ţigară poate agrava reacţiile astmatice şi pe cele alergenice sezonale, conform unui studiu realizat de o echipă de medici americani. ”Deşi sunt foarte rare, alergiile la alcool pot provoca o serie de simptome precum ochi injectaţi, roşii şi mâncărimi la nivelul ochilor, congestii nazale, probleme stomacale şi dificultăţi de respiraţie”, a explicat medicul alergolog Sami Bahna, fostul preşedinte al Colegului american pentru Alergie, Astm şi Imunologie (American College of Allergy, Asthma and Immunology - ACAAI) şi şeful clinicii de alergologie şi imunologie din cadrul Spitalului Universitar din Louisiana.
Reacţiile alergice la alcool sunt de obicei uşoare, cum ar fi apariţia unor eczeme cutanate temporare, dar pot fi şi cazuri grave, ce pot pune în pericol viaţa pacientului. După consumul unei băuturi alcoolice, unii oameni pot trece prin atacuri grave de astm, ce le pot pune viaţa în primejdie. O serie de ingrediente naturale prezente în bere şi în vin pe lângă etanolul propriu-zis pot declanşa reacţii ale sistemului imunitar. Astfel, sulfiţii, substanţe ce se dezvoltă în mod natural în vinuri, dar a căror concentraţie este crescută artificial pentru a conserva aceste băuturi, pot, de asemenea, genera alergii sau pot agrava simptomele de astm. Unele vinuri conţin o substanţă chimică denumită tyramină ce poate provoca dureri de cap la scurt timp după ingerare. De asemenea, fumatul poate agrava simptomele alergiilor de sezon, pentru că fumul de ţigară dezvoltă sensibilitatea la polen sau la diferiţii spori, în special în cazul alergiilor de primăvară şi toamnă.