Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) ar putea scădea de la 24 la 20% încă de la 1 mai, mult mai devreme decât preconizaseră în primă fază autoritățile, potrivit unor surse guvernamentale. Cea mai recentă informație oficială a fost dată de ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, în urmă cu două săptămâni. El declara, la 4 martie, că „reducerea TVA va fi anunțată cu o lună înainte de aplicare, iar cea la alimentele de bază - cu două săptămâni“. La acea vreme, retailerii cereau ca reducerea TVA să se facă cel târziu în septembrie - octombrie, pentru a nu le fi afectate vânzările din perioada Sărbătorilor de Iarnă. „Pentru noi, ultimele două luni din an sunt esențiale, întrucât atunci are loc un boom al vânzărilor de bunuri de folosință îndelungată. Aplicarea reducerii TVA înaintea perioadei de vânzări maxime este un lucru care ne interesează foarte mult“, spunea, la începutul lunii, președintele Asociației Marilor Rețele Comerciale din România, Dan Șucu. Oricum ar fi, se pare că reducerea TVA nu va aștepta sub nicio formă Revelionul 2015/2016.