Ministerul Finanţelor Publice (MFP) evaluează posibilitatea compensării Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) aferente proiectelor finanţate din fonduri europene, propunerea urmând să fie negociată cu reprezentanţii UE, a declarat, vineri, premierul Emil Boc. „Noi lucrăm cu MFP la o posibilitate de compensare a TVA pe fonduri UE, numai că legislaţia din UE nu ne permite, trebuie negociat cu ei cumva\", a declarat Boc. Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptate de Guvern la începutul lunii martie, statul va garanta în proporţie de 80% creditele contractate de autorităţile locale pentru cofinanţarea proiectelor europene. Băncile care pot acorda împrumuturi vor fi selectate în baza legislaţiei privind achiziţiile publice. Programul se va desfăşura prin Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, iar plafonul garanţiilor de stat a fost stabilit de Guvern la 300 de milioane de euro. Garanţiile de stat se acordă pentru proiecte din domeniul infrastructurii de transport, alimentare cu apă sau canalizare, dar şi pentru proiecte din domeniul energiei, educaţiei, cercetării-dezvoltării, sănătăţii şi asistenţei sociale.