Taxa pe valoare adăugată (TVA) la achiziţia de autoturisme mixte (cele care pot fi folosite atît pentru transportul de bunuri cît şi de persoane - n.r.) este deductibilă în cazul maşinilor construite pentru ambele activităţi, a precizat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Graţiela Iordache. În ceea ce priveşte autoturismele achiziţionate prin leasing, Iordache a precizat că valoarea reziduală, care trebuie plătită la finalul contractului, este nedeductibilă. \"Deoarece legea nu precizează specific regimul deducerii TVA-ului pentru valoarea reziduală, în practică pot apărea interpretări contrare (deductibilitatea TVA-ului în ideea păstrării unui tratament unitar pentru tot contractul de leasing versus nedeductibilitate, deoarece transferul proprietăţii la finalul contractului reprezintă în fapt o achiziţie din punct de vedere juridic a acelui vehicul\", a explicat tax-managerul firmei de consultanţă Deloitte, Alexandru Cristea. El a adăugat că, în cazul folosirii unui autoturism în baza unui contract de leasing, TVA-ul aferent ratelor este deductibil deoarece, în conformitate cu regulile fiscale, leasingul reprezintă un serviciu, nu un produs. La sfîrşitul contractelor de leasing financiar, proprietatea vehiculelor trece la utilizator odată cu achitarea valorii reziduale. Potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate recent de Guvern, firmele vor putea deduce TVA-ul, pînă la 31 decembrie 2010, doar pentru maşinile folosite la anumite activităţi, precum taximetria, şcolile de şoferi sau utilizate în scop comercial în vederea revînzării, dar nu şi pentru autoturismele destinate exclusiv transportului rutier de persoane. Taxa pe valoare adăugată aplicată contractelor de leasing pentru achiziţii auto va fi în continuare dedusă, pentru vehicule utilitare, nu şi pentru autoturismele folosite în interes personal de către managerii companiilor.