Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat ieri că singura divergență pe care Executivul a avut-o cu FMI s-a referit la nivelul veniturilor de anul viitor, el punctând că, dacă după primul trimestru din 2015 vor fi încasări suplimentare de două miliarde lei, TVA poate fi redusă cu 2%. „Dacă vom vedea că sunt 4 miliarde lei, vom putea merge cu 4%. Nu s-a pus problema ca acordul cu FMI să se rupă. Echipa tenhică de la nivelul ministerului a fost foarte bună. Am pierdut nopți pentru a explica FMI și Comisiei Europene realitatea din economia românească“, a spus ministrul Bugetului. Tot ieri, șeful Guvernului, Victor Ponta, a asigurat că proiectul de buget nu va include taxe şi impozite suplimentare, ba chiar menţine cota unică de impozitare de 16%, reduce taxa pe construcţii speciale de la 1,5 la 1% şi păstrează toate măsurile anunţate anterior, respectiv reducerea CAS cu cinci puncte, TVA de 9% la pâine, scutirea de impozit a profitului reinvestit, majorarea pensiei cu 5%, creşterea venitului minim garantat de la 350 la 400 lei, dublarea alocaţiei pentru copiii din familiile cu venituri reduse, indexarea cu 16% a indemnizaţiei persoanelor cu dizabilităţi, creşterea salariului minim în două tranșe (de la 900 la 975 lei, la 1 ianuarie, și apoi la 1.050 lei, la 1 iulie) și majorarea veniturilor angajaţilor din Sănătate şi Educaţie.