TVA scade... cândva... cumva

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
O măsură îndelung așteptată

TVA scade... cândva... cumva

Eveniment 16 Februarie 2015 / 00:00 732 accesări

LA VARĂ

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) ar putea fi redusă cu cel puțin două puncte procentuale până în vară, iar alte taxe ar putea fi eliminate, a declarat ministrul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri din județul Argeș. „Condițiile de a face business în România s-au îmbunătățit, chiar dacă încă nu resimțim un impact major. A fost redusă CAS cu 5%, s-au acordat scutiri de impozit pe profitul reinvestit, s-a redus taxa pe valoare adăugată pentru pâine și sperăm ca, până la vară, să reușim scăderea TVA-ului măcar cu două puncte procentuale, precum și eliminarea altor taxe. Trebuie să acționăm calculat, iar pentru asta lucrăm la strategii solide“, a declarat Gerea. În cadrul întâlnirii, ministrul Energiei a prezentat programele naționale care vin în sprijinul antreprenorilor, punctele principale vizate de Strategia pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, proiectele de lege „Business Angels“, „Incubatoare de Afaceri“ și „Mediator de credite pentru IMM-uri“, proiectul privind finanțările participative (Crowd Funding), precum și soluțiile de finanțare oferite prin Programul româno-elvețian pentru firme mici și mijlocii.

CINE ȘTIE?

La rândul lor, oamenii de afaceri au expus problemele mediului privat (aceleași, tot timpul aceleași). Printre ele se numără instabilitatea politică, reflectată în lipsa de predictibilitate a cadrului legal (cu precădere în domeniul fiscal!), birocrația excesivă, dificultățile de a obține finanțare pentru proiecte și lentoarea cu care instanțele soluționează litigiile comerciale. Ei au propus (ca de obicei) stimularea mediului economic prin reduceri de taxe și simplificarea proceselor birocratice și au solicitat un dialog mai bun cu autoritățile. Desigur, până la reducerea TVA este nevoie și de avizul FMI, însă autoritățile nu par speriate. „Partenerii internaționali nu or să fie niciodată de acord cu așa ceva, dar, până la urmă, deciziile importante de politică economică și fiscală le ia Guvernul. Ei vin doar să vadă dacă, în urma acestor măsuri, România își respectă țintele de deficit“, spunea recent premierul Victor Ponta. El preciza că TVA ar putea fi redusă abia din ianuarie 2016; poate că Gerea are niște update-uri...

Taguri articol


12