Veşti bune pentru români. În următorii patru ani, autorităţile vor să reducă treptat TVA şi contribuţiile sociale plătite de angajatori (CAS). Nu se ştie exact cu cât, dar sunt mari şanse ca TVA să ajungă din nou la 19%. Vorbim despre cheltuieli mai mici pentru firme şi, implicit, despre preţuri scăzute plătite de consumatori. Potrivit unei strategiei bugetare elaborate de Finanţe, reducerea TVA şi CAS va da un impuls substanţial cererii interne, care, la rândul ei, va contribui la avansului Produsului Intern Brut, estimat la circa 2,5% pe an, între 2014 şi 2016.
Guvernul vrea să reducă TVA şi contribuţiile sociale plătite de angajatori, în mod treptat, în următorii patru ani, odată cu îmbunătăţirea colectărilor la bugetul de stat, potrivit Strategiei bugetar-fiscale 2014 - 2016. În perioada vizată, veniturile la buget sunt estimate la circa 34% din PIB, pe fondul creşterii economiei şi gradului de absorbţie a fondurilor europene, notează Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Cele mai mari ponderi în veniturile bugetare le vor avea contribuţiile sociale (8,8%), TVA (8,5%) şi accizele (3,6%). „Când economia creşte, randamentul fiscal al impozitelor şi taxelor este mai ridicat. Pentru 2014 - 2016, ne aşteptăm la o creştere medie anuală a PIB de 2,5%. Scenariul nostru se bazează pe îmbunătăţirea activităţii în toate sectoarele economiei, în special în ramurile industriale cu potenţial ridicat de export şi în construcţii (pe fondul necesarului de infrastructură)”, spun cei de la MFP. Astfel, principalul motor va fi cererea internă, care va avansa cu circa 3% pe an, Potrivit aceluiaşi document, exporturile şi importurile de bunuri şi servicii se vor majora cu 4,9%, respectiv 5,8% pe an, în vreme ce şomajul va coborî la 4,5% pe an. Nu în ultimul rând, inflaţia anuală se va reduce de la 3,3% în 2014 la 2,5% în 2016.