TVR ar putea primi interzis la venituri din publicitate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

TVR ar putea primi interzis la venituri din publicitate

Politică 18 Octombrie 2013 / 00:00 353 accesări

Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a declarat ieri că, în curând, Comisia de cultură din Senat va elabora o propunere legislativă prin care să se interzică televiziunii publice să mai primească publicitate. Sorin Roşca Stănescu a susţinut că există chiar un consens în cadrul Comisiei de cultură din Senat pentru reglementarea acestui aspect, printr-o prevedere de modificare a legii de funcţionare a televiziunii publice, şi că acest lucru se va întâmpla până la sfârşitul acestui an. „Intenţionăm, mai mulţi colegi, cred că toţi din Comisia pentru cultură a Senatului, să schimbăm pur şi simplu un act normativ, astfel încât televiziunea publică să nu mai poată beneficia de publicitate, după modelul BBC-ului“, a spus Sorin Roşca Stănescu, la finalul dezbaterii. „În acest moment, televiziunea publică încasează circa opt milioane de euro pe an. Nu este o sumă foarte mare, dar este o sumă extrem de necesară, dacă ne gândim că ea poate fi redirecţionată, piaţa o va redirecţiona către televiziunile comerciale care au mult de suferit în perioada aceasta de criză, din punct de vedere financiar“, a mai comentat Stănescu. Se pare că soluţia propusă de Stănescu este agreată şi de CAN, membrul acestui for, Cristina Trepcea, declarând că este nevoie de o lege care să oblige televiziunea publică să fie „diferită“ de televiziunile comerciale şi să respecte interesul public, televiziunile private fiind „întreprinderi comerciale care trebuie să facă profit“, ceea ce nu este televiziunea publică. De cealaltă parte, Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al SRTV, a declarat că, în condiţiile în care va fi luată o decizie politică prin care TVR nu va mai putea să înregistreze venituri din publicitate, va fi necesară indexarea taxei TV, pentru ca televiziunea publică să nu se prăbuşească.

Taguri articol


12