Twitter va impune restricţii pentru a opri fenomenul falselor celebrităţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Twitter va impune restricţii pentru a opri fenomenul falselor celebrităţi

Monden 21 Septembrie 2009 / 00:00 366 accesări

Site-ul de micro-blogging Twitter va impune reguli stricte pentru a opri fenomenul conturilor de false celebrităţi, după ce a fost dat în judecată în SUA. Mii de celebrităţi, printre care Britney Spears, Dalai Lama şi chiar regina Marii Britanii, au căzut victimă impostorilor din mediul digital. Twitter a decis să ia aceste măsuri de securitate după ce Tony La Russa, antrenorul unei echipe de baseball, a dat în judecată reţeaua de socializare din cauza unui cont fals cu numele său. Postările făcute în numele său pretindeau că scot la iveală informaţii legate de moartea a doi dintre jucătorii din echipa sa. Compania testează, în prezent, un nou sistem prin care va putea garanta utilizatorilor identificarea site-urilor de personalităţi.

Pînă acum, Twitter a avut politici destul de tolerante legate de impostorii de celebrităţi, atît timp cît aceştia nu pretindeau că mesajele postate erau autentice. Printre cele mai populare conturi false de celebrităţi se numără cel al actorului Ewan McGregor, care are peste 20.000 de followeri sau cel al lui William Shatner din Star Trek, care are 116.000 de vizitatori. Un cont fals făcut în numele lui George W. Bush a fost vizitat de 1.100 de persoane. Multe dintre aceste conturi sînt folosite pentru direct marketing şi pentru a obţine venituri din promovare, cred experţii. În general, reţelele de socializare închid conturile false problematice dacă există suspiciuni de fraudă. Twitter nu poate însă identifica impostorii pentru că nicio dovadă a identităţii nu este cerută utilizatorilor la înregistrare.

Taguri articol


12