Ministrul israelian de Externe, Tzipi Livni, a fost ales la conducerea partidului Kadima (centru), înlocuindu-l astfel pe Ehud Olmert, a anunţat, joi, Comisia Electorală. Tzipi Livni a obţinut 43,1% din voturile exprimate, faţă de 42%, cît a obţinut adversarul său, ministrul Transporturilor, Shaul Mofaz. Această diferenţă este inferioară celei preconizate de trei posturi de televiziune, miercuri seară, care îi ofereau un avantaj de peste zece puncte lui Tzipi Livni. Pentru a fi ales în primul tur, unul dintre candidaţi trebuia să obţină cel puţin 40% din sufragiile exprimate. Ceilalţi doi candidaţi, Meir Shetreet, ministrul de Interne şi Avi Dichter, ministru pentru Securitate Internă, au obţinut 8,5, respectiv 6% din voturi. Victoria lui Tzipi Livni nu îi asigură, totuşi, numirea automată în funcţia de premier, în locul lui Olmert, care şi-a anunţat intenţia de a demisiona după alegerea succesorului său. De altfel, premierul israelian, Ehud Olmert, l-a felicitat, miercuri, pe ministrul de Externe, pentru victoria în alegerile primare din cadrul partidului Kadima. “Premierul i-a urat succese şi au convenit să se întîlnească. Premierul a precizat de asemenea că Tzipi Livni va beneficia de cooperarea sa totală, iar şefa diplomaţiei israeliene i-a mulţumit premierului”, se adaugă în comunicatul Guvernului israelian.
Noul lider al partidului Kadima şi-a anunţat, joi, intenţia de a crea, cît mai repede, un nou guvern, în urma victoriei obţinute în faţa adversarului său Shaul Mofaz, în alegerile primare. “Voi începe de vineri întrevederile cu reprezentanţii celorlalte formaţiuni din Knesset (Parlamentul israelian), pentru a forma, cît mai curînd, o nouă coaliţie în faţa provocărilor majore cu care se confruntă Israelul”, a declarat Tzipi Livni. Ea s-a referit în acest sens la ameninţările externe la adresa securităţii Israelului, la necesitatea exploatării şanselor de a avansa procesul de pace şi la instabilitatea economică. Ea a lansat, totodată, un apel la unitate în cadrul Kadima, în urma alegerilor interne. Însă, Eli Yishai, liderul gurpării ultraortodoxe Shass, de care depinde soarta viitoarei coaliţii, a pus deja condiţii în schimbul participării partidului său la guvernare alături de Tzipi Livni. El a cerut ca un asemenea guvern să evite orice negociere privind viitorul Ierusalimului, viitorul statut al părţii estice a oraşului, anexată de Israel după în 1967, constituind unul dintre pricipalele obstacole în negocierile cu palestinienii. El a cerut de altfel şi o creştere substanţială a alocaţiilor familiale, pe care Livni a exclus-o pînă în prezent.
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a apreciat joi că o preluare a puterii în Israel de către Tzipi Livni, în urma victoriei sale în alegerile primare din Kadima, ar însemna continuarea politicii de agresiune împotriva poporului palestinian. “Preluarea puterii de către Tzipi Livni ar însemna continuarea aceleeaşi politici de represiune şi agresiune împotriva poporului palestinian exercitate de liderii sionişti care au precedat-o”, a declarat purtătorul de cuvînt al grupării Hamas, Fawzi Barhoum, într-un comunicat. “Din acest motiv, continuăm strategia de rezistenţă pentru a ne apăra drepturile”, a adăugat el. Gruparea Hamas, considerată organizaţie teroristă de Israel, deţine controlul asupra Fîşiei Gaza din iunie 2007. Autoritatea Palestiniană, prin intermediul negociatorului palestinian Saeb Erakat, şi-a exprimat, miercuri, speranţa demarării unor negocieri de pace serioase, în urma victoriei lui Tzipi Livni în alegerile primare ale partidului Kadima. Şefa diplomaţiei israeliene conduce echipa care negociază, de mai multe luni, un acord de pace cu palestinienii.