UBS îşi revizuieşte pierderea: zece miliarde de dolari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UBS îşi revizuieşte pierderea: zece miliarde de dolari

Monden 19 Septembrie 2011 / 00:00 380 accesări

Traderul Kweku Adoboli, angajat al băncii elveţiene UBS, acuzat de o fraudă care a costat banca elveţiană circa 2,28 miliarde de dolari, a efectuat de fapt operaţiuni neautorizate în valoare de zece miliarde de dolari, înainte de descoperirea pierderilor. Surse din cadrul filialei de la Londra a băncii UBS au declarat sub protecţia anonimatului că banca a descoperit vineri seară operaţiunile de zece miliarde de dolari, de cinci ori mai mari decât pierderile, şi le-a lichidat. Directorul general al UBS, Oswald Gruebe, a declarat, ieri, publicaţiei elveţiene „Der Sonntag”, că nu se gândeşte să demisioneze în urma crizei provocate de trader. În privinţa apelurilor pentru demisie din partea unor membri ai partidului social democrat, acesta a declarat că cererile sunt pur politice şi că nu se gândeşte să demisioneze. Oswald Gruebe a adăugat că decizia aparţine consiliului de administraţie al băncii. Acesta mai afirmă că îşi asumă responsabilitatea pentru tot ceea ce se întâmplă în bancă, dar că nu se simte vinovat.

UBS a dezvăluit joi că a fost victima unei fraude a unui trader, care a provocat pierderi de două miliarde de franci elveţieni, circa 1,5 miliarde de euro. Suspectul, Kweku Adoboli, care efectua la Londra operaţiuni cu produse financiare complexe, a fost arestat şi pus sub acuzare, vineri, pentru abuz de funcţie şi fraude în contabilitate. Autorităţile de reglementare a pieţelor financiare din Elveţia şi Marea Britanie au anunţat că vor face anchete independente în acest caz.

Taguri articol


12