Pentru că nu mai găsesc specialişti, firmele încep să îi crească singure. Să găseşti un angajat profesionist, care să ştie meserie, să aibă abilităţi de comunicare şi să lucreze eficient în echipă este, în România anului 2018, o adevărată provocare. După ce s-au ...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede că angajatorul ce încheie un contract de ucenicie sau de stagiu, pe toată perioada derulării acestuia, va beneficia, la cerere, de o sumă în cuantum de 1.125 lei, respectiv 1.350 lei pe lună. Actul normativ, inițiat de Guvern ...
Legea uceniciei şi stagiului a trecut de Senatul României, informează Ministerul Muncii. "Este unul dintre punctele cele mai importante ale programului de guvernare pentru scăderea șomajului, mai ales în rândul persoanelor necalificate și are menirea de a susţine activ mediul ...
Tinerii care termină studiile vor primi salariul minim pe economie de la angajatori, aceştia beneficiind de sprijin de la stat, după ce va fi votat un proiect de lege depus în Parlament, a declarat sâmbătă, la Iaşi, ministrul Dialogului Social, Gabriel Petrea. Potrivit ministrului Consultării ...
Executivul a decis, joi, să suporte, practic, salariul minim pe economie pentru ucenicii și stagiarii care sunt încadrați de către angajatorii care își desfășoară activitatea pe teritoriul României. Astfel, potrivit hotărârii, angajatorul care încheie un contract de ucenicie ...
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat pentru Mediafax că la nivelul instituţiei au fost elaborate două proiecte de lege pentru stimularea angajării tinerilor. Proiectele se află în faza de avizare şi prevăd că firmele vor primi 250 de euro lunar pentru fiecare ucenic pe care îl vor ...