Până la sfârşitul lunii octombrie, Ministerul Muncii vrea să elaboreze proiecte de legi privind ucenicia la locul de muncă şi internshipul, a declarat, ieri, Georgeta Bratu, secretar de stat la Ministerul Muncii. ”Până la sfârşitul lunii octombrie o să elaborăm proiecte de legi privind ucenicia la locul de muncă, mai precis aceasta există, dar vrem s-o îmbunătăţim şi un proiect de lege privind internshipul la nivelul de angajator. Eu cred că aceasta este cea mai bună formă de apropiere a tinerilor studenţi sau masteranzi care pot să lucreze în cadrul unui angajator şi acesta cunoaşte şi tânărul, iar tânărul capătă experienţă, pentru că ceea ce se reproşează tineretului este lipsa de experienţă”, a declarat Georgeta Bratu, în cadrul conferinţei ”Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale, de evaluare şi formulare de politici macroeconomice în domeniul convergenţei economice cu Uniunea Europeană a Comisiei Naţionale de Prognoză”. De asemenea, ea a explicat că firmele care vor permite tinerilor să dobândească experienţă vor primi unele facilităţi, dar că pentru moment acestea nu sunt stabilite. ”Proiectele legate de intership sunt legate, de obicei, de facilităţi, aşa se întâmplă în toată lumea. De regulă, scutirea de impozite sau suportarea bursei pe perioada internship-ului... sunt mai multe variante, dar astea sunt abia în studiu, până la sfârşitul anului avem în programul legislativ”, a mai spus secretarul de stat.