Ucidere din culpă - pedeapsă cu suspendare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ucidere din culpă - pedeapsă cu suspendare

Eveniment 27 Octombrie 2012 / 00:00 1102 accesări

Un bărbat de 58 de ani, din Ovidiu, a scăpat de închisoare după ce s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident rutier în urma căruia un om a murit şi alte trei persoane au fost rănite. Ion Popa a fost condamnat, vineri, la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru ucidere din culpă. Sentinţa nu este definitivă. Conform rechizitoriului, pe 30 noiembrie 2010, Popa se afla la volanul unui autoturism marca BMW şi se deplasa pe Drumul Naţional 2A, dinspre Constanţa către Ovidiu. În momentul în care a ajuns în apropierea oraşului Ovidiu, şoferul a pierdut controlul maşinii, care a pătruns instantaneu pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un taxi marca Chevrolet, condus regulamentar, dinspre Ovidiu către Constanţa, de Viorel Toma, în vârstă de 31 de ani. După primul impact, BMW-ul a fost proiectat într-un Seat la volanul căruia se afla Adrian Becheangă şi într-un Renault condus de Gheorghe Ştioboranu. În urma carambolului rutier, Viorel Toma, şoferul taxi-ului, şi-a pierdut viaţa, medicii care au sosit la locul accidentului nemaiputând face nimic pentru a-l salva. Ion Popa, Adrian Becheangă şi Gheorghe Ştioboranu au fost răniţi, ei fiind transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Pentru scoaterea trupului neînsufleţit al lui Viorel Toma din taxi-ul distrus a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea. La testarea lui Ion Popa cu aparatul Drager, conducătorul auto al BMW-ului, poliţiştii au descoperit că acesta avea o alcoolemie de 0,65mg/l alcool pur în aerul expirat.



12