Pe rolul Curţii de Apel Constanţa a ajuns, ieri, recursul formulat de Corneliu Sărăcuţu împotriva deciziei Judecătoriei Constanţa de a-l condamna la trei ani de închisoare cu suspendare condiţionată pentru ucidere din culpă. El a contestat, de asemenea, faptul că trebuie să-i plătească soţiei bărbatului pe care l-a omorât în accident rutier, Şeila Iusein, 27.828,27 lei daune materiale şi 100.000 de lei daune morale, iar fiului acestuia, Birdal Iusein, 100.000 lei daune morale plus 200 de lei lunar până la majorat sau până la împlinirea vârstei de 25 ani, dacă îşi va continua studiile. Amintim că accidentul rutier în care şi-a pierdut viaţa Daniar Iusein, de 28 ani, a avut loc pe 11 iunie 2007, în apropierea localităţii Topraisar. Potrivit actului de inculpare, Sărăcuţu conducea un autocamion al SC Nicos Transcom SRL Constanţa, iar la intrarea în localitate, într-o curbă periculoasă, a pierdut controlul volanului şi a acroşat microbuzul condus de Iusein, care circula regulamentar. Poliţiştii spun că şoferul microbuzului a încercat să evite impactul şi a tras de volan către dreapta, însă autocamionul tot l-a acroşat. Microbuzul s-a rotit de câteva ori pe şosea şi s-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului, rămânând cu roţile în sus. În urma accidentului, atât Daniar Iusein, cât şi soţia acestuia, aflată pe locul din dreapta, au rămas blocaţi între fiarele contorsionate ale maşinii. La rândul său, Corneliu Sărăcuţu nu a mai reuşit să redreseze camionul, care a intrat pe contrasens, a trecut peste şanţul de pe marginea drumului şi s-a oprit pe câmp, la o distanţă de aprox. 100 metri de şosea. Imediat după producerea accidentului, mai mulţi şoferi aflaţi în trafic au oprit şi au sărit în ajutorul celor doi soţi prinşi sub microbuzul răsturnat. La scurt timp, la locul accidentului a sosit şi un echipaj al Poliţiei Topraisar. Timp de un sfert de oră, poliţiştii şi şoferii opriţi la locul accidentului au încercat să-i salveze pe cei doi din microbuzul avariat, reuşind să o scoată doar pe femeie. Bărbatul a stat între fiarele contorsionate până la sosirea unui echipaj de descarcerare al pompierilor militari, care au decupat plafonul maşinii. Daniar Iusein a fost scos din maşină şi transportat la Spitalul Judeţean Constanţa, unde, în urma investigaţiilor medicale, s-a stabilit că suferise multiple fracturi costale şi un puternic traumatism cranian. Ulterior, el a decedat din cauza rănilor foarte grave. Scăpat fără nicio zgârietură, Corneliu Sărăcuţu le-a declarat poliţiştilor că a pierdut controlul maşinii, întrucât, în momentul în care a intrat în curbă, s-ar fi aplecat după telefonul mobil care începuse să sune. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul Drager, constatîndu-se că niciunul nu era băut în momentul producerii accidentului.