Condamnat în absenţă, în 1995, pentru că a ucis o adolescentă franceză, în urmă cu 27 de ani, un cardiolog german a fost găsit legat în Mulhouse, estul Franţei, el fiind aparent predat astfel justiţiei de către tatăl victimei sale. Medicul Dieter Krombach, de 74 de ani, aflat în centrul unui foileton judiciar franco-german care durează de 20 de ani, a fost găsit duminică noapte, legat şi lovit, în faţa unei clădiri din apropierea tribunalului din Mulhouse, în apropierea frontierei germane. Poliţia locală fusese prevenită de un apel telefonic anonim. Potrivit avocatului medicului, Francois Serres, clientul său a fost răpit în Bavaria, sîmbătă seară, cînd se pregătea să urce în maşină. A fost urcat într-o maşină în care se aflau trei persoane, dintre care două vorbeau rusa şi o alta care dădea ordine, într-o altă limbă, neidentificată, a spus Serres. El a fost bătut de patru ori, lovit mai ales în cap, a spus avocatul, adăugînd că medicul a suferit şi un infarct, iar starea sa de sănătate este îngrijorătoare. Vizat de un mandat de arest, medicul a fost spitalizat sub regim de pază. El fusese condamnat în Franţa în 1995, dar niciodată arestat, pentru moartea tinerei Kalinka Bamberski. Atenţia s-a îndreptat imediat spre André Bamberski, în vîrstă de 74 de ani, tatăl victimei. El locuieşte în sud-vestul Franţei, dar în acea noapte se afla în Mulhouse. Bamberki a fost pus sub acuzare pentru răpire, sechestrare arbitrară, vătămare corporală şi asociere infracţională. Nu recunoaşte faptele, dar recunoaşte că l-a supravegehat pe Krombach şi a angajat detectivi particulari în acest scop, a spus procurorul Jean-Pierre Alacchi. S-a stabilit că el era în contact telefonic cu presupuşii răpitori, a precizat procurorul, adăugînd că unul dintre autorii agresiunii, un cetăţean german sau austriac, a fost arestat în Germania. Potrivit procurorului, s-au găsit 19.000 de euro în hotelul în care a stat Bamberski în Mulhouse.
Cazul datează din 1982: Kalinka Bamberski, în vîrstă de 14 ani, a fost găsită moartă în locuinţa noului iubit al mamei sale, medicul Krombach. Pe braţe avea urme de injecţii, dar ancheta a fost clasată, fără urmări în Germania. Tatăl tinerei, care a spus că fiica sa a fost drogată de medic pentru a fi violată, a depus plîngere în Franţa. În opinia sa, prima autopsie a fost practicată de prieteni ai lui Krombach, pentru a se ascunde violul. André Bamberski a obţinut în 1985 exhumarea pentru autopsiere în Franţa a cadavrului fiicei sale, autopsie care a demonstrat, după cum el a spus, că organele genitale şi bazinul fuseseră scoase. În 1995, Dieter Krombach este condamnat, la Paris, la 15 ani de închisoare. Un mandat internaţional de arestare a fost emis în 1997, dar nu a fost aplicat. Bamberski a acuzat Franţa că i-a sacrificat fiica pentru a-şi menaja relaţiile cu Germania şi i-a scris preşedintelui de atunci Jacques Chirac. Între timp, Dieter Krombach a fost condamnat în ţara sa, în 1997, la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz sexual asupra unei paciente de 16 ani. De asemenea, a fost condamnat, în iulie 2007, la doi ani şi patru luni de închisoare, pentru escrocherie.