Ucraina a sărbătorit, ieri, doi ani de la victoria Revoluţiei Portocalii. Deşi nu au fost prevăzute ceremonii oficiale, oamenii din toate colţurile ţării plănuiau să iasă în stradă şi să organizeze petreceri în cinstea evenimentului. Preşedintele Iuşcenko s-a adresat simpatizanţilor reuniţi în Piaţa Independenţei din capitala Kiev. La doi ani de la ceea ce s-a crezut a fi o totală desprindere de politica Rusiei, ucrainenii sînt dezamăgiţi de cursul pe care l-au luat evenimentele după Revoluţia Portocalie. Chiar dacă preşedintele Iuşcenko a reuşit să dovedească frauda electorală a rivalului prorus Viktor Ianukovici, la un an şi jumătate, acesta a revenit în politică şi acum este prim-ministru. Mulţi ucraineni consideră că lupta pentru democraţie din decembrie 2004 s-a transformat într-o luptă pentru putere în care au învins ambiţiile personale şi corupţia.