Kievul a ajuns la o înțelegere cu Washingtonul cu privire la acordul privind mineralele rare ale Ucrainei, înțelegere care, speră oficialii ucraineni, va îmbunătăți relațiile cu administrația Trump și va deschide calea pentru un angajament pe termen lung al SUA în domeniul securității, a informat Financial Times.
Oficialii ucraineni afirmă că guvernul de la Kiev este acum pregătit să semneze acordul privind dezvoltarea în comun a resurselor minerale ale țării, inclusiv petrolul și gazele, după ce SUA au renunțat la cererile privind dreptul la 500 de miliarde de dolari în venituri potențiale din exploatarea resurselor.
Deși textul nu conține garanții de securitate explicite, oficialii ucraineni susțin că au negociat condiții mult mai favorabile și au descris acordul ca pe o modalitate de extindere a relației cu SUA pentru a consolida perspectivele Ucrainei după trei ani de război.
Versiunea finală a acordului, datată 24 februarie și văzută de FT, stabilește un fond în care Ucraina ar contribui cu 50 % din încasările din „monetizarea viitoare” a resurselor minerale deținute de stat, inclusiv petrol și gaze, și a logisticii asociate. Fondul ar urma să investească în proiecte din Ucraina.
Cu toate acestea, înțelegerea omite orice referire la garanțiile de securitate ale SUA, pe care Kievul insistase inițial să le obțină în schimbul acceptării acordului.