Ucraina testează rachete deasupra Mării Negre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ucraina testează rachete deasupra Mării Negre

Externe 01 Decembrie 2016 / 15:12 576 accesări

Ucraina a iniţiat, joi, o serie de teste cu rachete în zona Mării Negre, în ciuda nemulţumirii Rusiei, care avertizase că le va doborî, relatează BBC News online. Iniţial, exerciţiile erau programate să aibă loc foarte aproape de fosta regiune ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014, dar zona manevrelor a fost mutată pentru a nu atrage reacţii din partea armatei ruse. Un oficial ucrainean a argumentat că exerciţiile balistice sunt conforme cu legislaţia internaţională, iar Kievul a emis o notificare privind evitarea zborurilor avioanelor de pasageri.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat că testele efectuate joi au fost un succes. Însă Ministerul rus al Apărării a atras atenţia că manevrele balistice au fost efectuate prea aproape de frontierele Rusiei, prin încălcarea legislaţiei internaţionale. Forţele ruse de apărare antiaeriană din regiunea Crimeea au fost plasate în stare de alertă, înaintea testelor balistice ucrainene.



12