Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat ieri, într-o întâlnire pe care a avut-o cu însărcinatul cu afaceri al misiunii diplomatice a SUA la București, Dean Thompson, că situația din Ucraina reprezintă „un motiv de îngrijorare atât pentru NATO, cât și pentru România, ca stat aliat“. Dincolo de subiectul referitor la Ucraina, cei doi oficiali au discutat și despre evoluția situației din zona Orientului Mijlociu. Totodată, Dușa a reafirmat angajamentul României pentru dezvoltarea și intensificarea Parteneriatului Strategic dintre cele două țări și a apreciat rolul bazei militare „Mihail Kogălniceanu“, pe care a caracterizat-o drept „un punct important în procesul de rotație a trupelor americane din Afganistan“. Întâlnirea a avut loc la sediul MApN, iar Dean Thompson a fost însoțit de Christina Evans, directorul Grupului Majoritar al Comisiei de Buget din cadrul Senatului SUA, Subcomisia pentru construcții militare. De asemenea, ministrul român a informat partea americană despre stadiul lucrărilor de la Deveselu. „Totul se derulează conform graficului. Lucrările evoluează bine şi toate activităţile asociate securizării bazei militare se încadrează în calendarul stabilit. Chiar astăzi (n.r. - ieri), împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea, voi face o analiză la faţa locului a stadiului lucrărilor ce se execută în afara bazei militare - staţie de epurare, canalizare, reţea de apă“, a mai spus ministrul Duşa.