Ucraina ar urma să organizeze, anul acesta, o serie de exerciţii cu participarea militarilor din SUA, Polonia, România şi R. Moldova, potrivit unui proiect de lege depus miercuri, în Parlament, de preşedintele interimar Oleksandr Turcinov. Proiectul de lege, publicat pe site-ul Parlamentului de la Kiev, cere ca Legislativul ucrainean să autorizeze accesul pe teritoriul naţional pentru trupe străine, în vederea desfăşurării a şapte exerciţii: Public Order 2014, cu participarea poliţiei militare poloneze, Rapid Trident 2014, cu participarea forţelor din SUA, Safe Sky 2014, cu aviaţia poloneză, Sea Breeze 2014, cu forţele americane, două exerciţii multinaţionale - Light Avalanche-2014 şi Carpates-2014 - şi, în fine, Sud-2014, cu participarea unităţilor de infanterie şi vânători de munte din România şi R. Moldova.
După anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, Ucraina şi-a exprimat în mai multe rânduri îngrijorarea faţă de prezenţa forţelor ruse în apropierea graniţelor estice, pe fondul tensiunilor separatiste pro-ruse din estul ţării.
MANEVRE RUSEŞTI ÎN TRANSNISTRIA Militari ruşi staţionaţi în regiunea separatistă moldoveană Transnistria au efectuat manevre, marţi, relatează ”Le Figaro”. Câteva sute de militari ruşi au efectuat exerciţii antiteroriste şi o simulare a apărării bazei militare în care sunt staţionaţi, a declarat colonelul Oleg Koşcetkov, un purtător de cuvânt al Comandamentului Militar rus de Vest. Duminică, comandantul forţelor NATO în Europa, generalul Philip Breedlove, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că Transnistria ar putea deveni următoarea ţintă a preşedintelui rus, Vladimir Putin, după anexarea Crimeei. El a declarat că suspectează Moscova că vrea să recurgă la tactica utilizată în Crimeea, şi anume să organizeze manevre militare pentru a pregăti incursiuni transfrontaliere rapide. Pe de altă parte, serviciul de securitate (KGB) de la Tiraspol a anunţat marţi că a doborât, duminică, un avion fără pilot care survola regiunea transnistreană şi că ar fi restabilit înregistrările video realizate de aparatul de zbor, ajungând la concluzia că acesta a fost lansat de pe teritoriul Ucrainei. Tot colonelul Oleg Koşcetkov anunţa vineri că trupe ruse au efectuat manevre în regiunea separatistă moldoveană, pentru a antrena militarii ruşi din zonă în vederea unui eventual atac inamic. Exerciţiile de la sfârşitul săptămânii trecute au avut loc în contextul în care preşedintele moldovean, Nicolae Timofti, şi-a exprimat anterior îngrijorarea cu privire la o eventuală repetare a scenariului din Crimeea în ţara sa şi a anunţat că preşedintele Parlamentului din Transnistria a cerut Moscovei, după modelul din Crimeea, alipirea la Rusia.
REZOLUŢIE ONU FĂRĂ EFECT Adoptarea unei eventuale rezoluţii ucrainene de către Adunarea Generală a ONU, care denunţă referendumul din Crimeea, nu va avea vreun efect asupra poziţiei ruse, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe, Ghenadi Gatilov. Adunarea Generală a ONU s-a pronunţat, ieri, asupra proiectului unei rezoluţii cu caracter neconstrângător iniţiate de Ucraina, care denunţă referendumul din Crimeea şi alipirea peninsulei la Rusia. Acest text este similar celui supus votului Consiliului de Securitate al ONU pe 19 martie, dar care a fost blocat printr-un vot de veto rusesc.
LEGĂTURI CU MAFIA Premierul din Crimeea, Serghei Aksionov, a fost implicat în traficul cu arme, dezvăluie publicaţia germană ”Der Spiegel”, care prezintă un document cu informaţii privind legăturile influentului şef al Guvernului de la Simferopol cu grupările de crimă organizată din regiune. Numit la conducerea Guvernului din Crimeea la sfârşitul lunii februarie, după ce Parlamentul local a fost ocupat de pro-ruşi înarmaţi, Serghei Aksionov, originar din R. Moldova, a obţinut, între timp, independenţa peninsulei, dar şi un paşaport rusesc, după ce a semnat, împreună cu preşedintele Vladimir Putin, acordul prin care teritoriul intră în componenţa Federaţiei Ruse. Presa a scris în mai multe rânduri despre legăturile sale cu grupările infracţionale din regiune, care i-au adus şi supranumele de Gobelin, însă Aksionov a negat acuzaţiile.
”Der Spigel” prezintă informaţii dintr-un dosar în limba rusă referitor la trecutul premierului din Crimeea, care oferă detalii cu privire la legăturile sale cu grupările de crimă organizată din regiune. Documentul prezintă, printre altele, o notă privind achiziţionarea de arme de la un traficant tătar, dar şi faptul că Aksionov a fost, în ianuarie 1996, ţinta unui atac atribuit grupării Sindicatul Grec. El a fost rănit în urma atacului, scrie ”Der Spiegel”, care menţionează că, cel mai probabil, acesta a fost un act de răzbunare. În urma atacului, Serghei Aksionov a rupt legăturile cu gruparea Sindicatul Grec şi s-a alăturat unei grupări rivale. Documentul mai arată că Aksionov era considerat un personaj influent, iar Ilmi Umerov, şeful administraţiei locale din oraşul Bahcisarai din Crimeea, spune că acesta era însărcinat cu strângerea banilor ceruţi în schimbul protecţiei. Ulterior, Serghei Aksionov a fost numit în funcţia de director al unor firme aflate sub controlul mafiei locale. Cu toate acestea, alte incidente menţionate în dosarul obţinut de ”Der Spiegel” sugerează că Aksionov şi-a menţinut de-a lungul anilor legăturile cu grupările infracţionale. Astfel, în 2001, Poliţia a dezamorsat un dispozitiv exploziv amplasat pe acoperişul casei lui Aksionov, cel mai probabil de membri unei grupări rivale, iar în 2006, un angajat al serviciilor secrete din Ucraina (SBU) a fost plătit să-l ucidă pe acesta. Acţiunea a fost însă dezvăluită de un anchetator care avea relaţii apropiate cu Aksionov. Documentul oferă, de asemenea, detalii despre modul în care acesta şi-a construit un vast imperiu de afaceri. Nouă pagini ale documentului prezintă nume de străzi, adrese şi numerele de registru comercial ale diverselor firme pe care le deţine, unele dintre ele fiind înregistrate pe numele soţiei sau ale soacrei. Multe dintre adrese sunt ale unor cutii poştale, un sistem pentru a evita plata taxelor.
Serghei Aksionov deţine, printre altele, mai multe firme imobiliare, o fabrică de sticlă, o firmă de construcţii, un ziar şi un portal internet cu sediul la Simferepol. Printre afacerile sale se află şi un bar al cărui nume pare să fi fost special ales de noul premier din Crimeea: Alcatraz.
TELEVIZIUNILE RUSEŞTI, INTERZISE Justiţia ucraineană a interzis, marţi, difuzarea în Ucraina a posturilor de televiziune ruseşti, acuzate de conducerea interimară de la Kiev că alimentează separatismul, cu ajutorul unor informaţii părtinitoare. În special sunt vizate posturile publice Pervîi Kanal, Rossia 24 şi postul privat pro-Kremlin NTV.