Ministerul român al Apărării transmite că sistemul național de supraveghere nu a detectat nicio rachetă rusească ce ar fi intersectat, miercuri dimineață, spațiul aerian național.
Autoritățile române au fost informate de partea ucraineană că, în jurul orei 7:30, o rachetă lansată de ruși ar fi trecut prin spațiul aerian al Republicii Moldova apoi, timp de aproape două minute, prin cel al României – în zona de nord, în localitatea Darabani. Ulterior, ar fi lovit regiunea ucraineană Cernăuți.
Ministerul Apărării Naţionale precizează miercuri că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească.
Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, miercuri dimineaţă, spaţiul aerian naţional.
''Sistemul de supraveghere aeriană al României, ca parte a sistemului integrat al NATO, care monitorizează în permanenţă situaţia aeriană din zonă, nu a detectat o astfel de situaţie'', anunţă ministerul.
Potrivit MApN, autorităţile militare române au fost informate de cele ucrainene despre faptul că, în jurul orei 7,30, o rachetă a forţelor Federaţiei Ruse, care ar fi avut impactul în regiunea Cernăuţi, Ucraina, ar fi evoluat prin spaţiul aerian al Republicii Moldova şi, pentru aproximativ două minute, şi prin spaţiul aerian al României, în zona de nord, în proximitatea localităţii Darabani.
''Din datele de monitorizare ale sistemelor de supraveghere aeriană ale României şi din cele furnizate de mijloacele ţărilor NATO care suplimentează monitorizarea în zona de responsabilitate a României, nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc'', arată sursa citată.
Structurile competente ale MApN vor continua să cerceteze această situaţie, pentru clarificarea tuturor circumstanţelor.