România se dovedeşte încă odată a fi o ţară dincolo de limita la care ar putea fi înţeleasă, un stat în care scandalul este pus mai presus de proiect. Ultimii 20 de ani au dovedit că, deşi majoritatea decide în general, o minoritate privilegiată poate dicta, în momentele cheie, linia generală pe care o va adopta România. Şi după alegerile din această iarnă, pentru a „n”-a oară, conducerii UDMR îi revine „sarcina privilegiată” de a decide cine şi cum va conduce România în următorii ani, la nivel guvernamental, în condiţiile în care preşedintele s-a stabilit deja, prin fraudă sau nu. Pe o scenă politică divizată în două tabere, pe de-o parte PSD+PC şi PNL, iar pe cealaltă parte PD-L şi parlamentari independenţi (daţi afară sau demisionari din partidele care i-au promovat), minorităţile naţionale pot înclina decisiv balanţa în favoarea premierului Crin Antonescu, susţinut de o largă majoritate parlamentară, sau pentru un viitor Executiv Boc „X” care va avea în spate o majoritate nu tocmai transparentă. UDMR va decide, la fel ca în 1996, 2000 şi 2004 coloratura şi valenţele Guvernului României. Şi vestita „consecvenţă” a maghiarilor este ştiută: în 1996 au optat pentru CDR, în 2000 s-au alăturat PSD, iar în 2004 au mers pe mâna Alianţei DA. Dacă este permisă o astfel de paralelă, în ce priveşte influenţarea vieţii politice, UDMR poate fi considerat un mogul, care stă în umbră şi îşi vede interesul, hotărând cine şi cum merge la guvernare şi, implicit ce se face la guvernare în sensul satisfacerii unor „interese de grup”, aşa cum îi place să spună fostului şi viitorului preşedinte Traian Băsescu. Este uşor de intuit ce doresc cu ardoare şi, probabil, ce negociază acum cei care, din postura de mogul politic, dictează viitoarea guvernare a României. Dar este greu de exprimat, întrucât, orice afirmaţie autonomă pe această temă poate atrage asupra celui care o lansează acuzaţii de xenofobie. Subiectul prezentelor afirmaţii nu reprezintă însă decât o constatare, fără nicio legătură cu xenofobia: strategiile pe termen mediu ale României sunt stabilite de guverne efemere, de diferite culori politice, iar linia pe termen lung este trasată, de ani buni, de UDMR, formaţiune care, cu scurte sincope, a fost reprezentată în permanenţă la guvernare, în baza cine-ştie-căror negocieri.