Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler a criticat, vineri, proiectul legii bugetului de stat, susţinînd că Guvernul a luat în calcul varianta pesimistă şi nu a pus accent suficient pe stimularea economiei, a IMM-urilor. Winkler susţine că a auzit, joi seară, că există un proiect de buget, însă acest lucru nu este real, întrucît, în opinia sa, varianta adoptată de Executiv trebuie să mai fie discutată cu partenerii sociali, iar în cazul în care aceştia nu vor fi de acord, Guvernul va trebui să se reunească într-o nouă şedinţă pentru a finaliza bugetul. El a menţionat că a constatat “cu maximă dezamăgire” că, pentru prima dată după opt ani, s-a ajuns din nou în situaţia de a începe anul fără a avea un buget de stat. În opinia sa, neadoptarea la timp a legii bugetului de stat împietează asupra unui set întreg de activităţi, începînd de la cea a administraţiei publice locale, pînă la cea a ministerelor, a instituţiilor publice. Winkler a ţinut să mai spună că UDMR îşi va asuma un rol de opoziţie activă, iar “primul gest va fi acţionarea în contencios a Guvernului pentru ordonanţa care prevede că primăriile trebuie să restituie sumele necheltuite anul trecut”: “Este o chestiune pe care noi o considerăm, practic, o încălcare a legislaţiei şi este în curs începerea acţiunii în contencios de către aleşii locali ai UDMR, din mai multe judeţe ale Transilvaniei”.