La împlinirea a 20 de ani de existenţă, UDMR este considerată „mireasa” majorităţii partidelor care s-au aflat la guvernare, indiferent de ideologie, scopul Uniunii fiind de a obţine drepturi pentru maghiari, mergând până la autonomia teritorială. Aplicând politica paşilor mărunţi, UDMR a reuşit să-şi atingă multe obiective. Prima intrare la guvernare a UDMR a deschis apetitul liderilor maghiari spre putere, conştienţi fiind că, în schimbul voturilor şi al susţinerii parlamentare, pot reuşi să rezolve anumite probleme specifice comunităţii, cum ar fi inscripţiile bilingve la intrarea în localităţi sau folosirea limbii materne în administraţie. Nu a fost de neglijat nici faptul că, având miniştri în Guvern şi şefi de servicii deconcentrate în teritoriu, regiunile locuite de maghiari puteau, în mai mare măsură, să aibă acces la resurse financiare şi la proiecte achitate din bani publici. Cele mai importante obiective ale UDMR, dezideratele supreme, urmărite constant din 1990 încoace, rămân, însă, cele privind autonomia, începând cu autonomia culturală şi terminând cu cea teritorială. Deşi unii politicieni români, printre care preşedintele Traian Băsescu şi actualul premier Emil Boc, au adoptat poziţii tranşante faţă de acest subiect, afirmând că, în România, maghiarii din secuime vor avea atâta autonomie câtă există la Tulcea, UDMR nu a renunţat să sprijine, pe faţă sau voalat, realizarea autonomiei, începând cu cea teritorială a Ţinutului Secuiesc. În acest sens, formaţiunea a iniţiat încă din 2005 legea minorităţilor naţionale care, sub umbrela dreptului la identitate culturală, ar fi oferit maghiarilor un grad ridicat de autonomie.