UDMR protestează faţă de ”încercarea de hărţuire a deputatului Marko Attila” şi se declară solidară cu acesta, după ce plenul Camerei Deputaților a decis, miercuri, să încuviințeze măsura arestării preventive a parlamentarului Uniunii. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, acuză că împotriva deputatului Attila s-a început procesul de urmărire penală, “fără a se lua în considerare faptul că acesta nici măcar nu a fost prezent la ședința de comisie la care Parchetul face referire”. Kelemen spune că formațiunea este solidară cu deputatul Attila întrucât ar fi vorba despre un politician care timp de foarte mulți ani “a acționat strict pentru binele și interesul comunității maghiare”: “De-a lungul carierei sale politice, Marko Attila a contribuit, prin sprijinul său, la retrocedarea a peste 1.000 de imobile bisericești și private, însă procesul restituirilor este încă departe de a fi luat sfârșit”. Camera Deputaţilor a decis, miercuri, cu 171 voturi ”pentru” şi 111 ”împotrivă”, încuviinţarea arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila, implicat în scandalul retrocedărilor. Anterior, la Comisia juridică nu s-au întrunit numărul necesar de voturi pentru a aproba încuviinţarea arestării lui preventive. Deputatul UDMR Mate Andras-Levente a declarat că votul dat de Cameră a fost unul etnic, bazat pe etnia maghiară a lui Attila, el arătând că va sesiza acest aspect ambasadelor acreditate la Bucureşti.