UDMR readuce în atenţia publicului vechea lor problemă, cea a autonomiei în Harghita şi Covasna. Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat vineri, la Tîrgu Mureş, că ar fi de acord cu „un eventual referendum care s-ar referi la reorganizarea administrativă a judeţelor secuieşti “, dar nu e de acord ca acesta să fie organizat în ziua alegerilor parlamentare. Preşedintele UDMR a precizat că discuţiile avute cu liderii Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) au avut ca temă referendumul pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. „Problema acestui referendum propus de CNS este data desfăşurării - 30 noiembrie, odată cu alegerile parlamentare. Eu nu sînt de acord ca în această zi să ne gîndim la alte acţiuni. Nici în 2007 nu am fost de acord să se organizeze un referendum în ziua alegerilor europarlamentare. Şi s-a văzut că am avut dreptate. Cele două acţiuni au determinat o prezenţă extrem de scăzută la urne“, a spus liderul maghiar. Preşedintele UDMR le-a cerut liderilor secuilor să îi transmită cît mai repede toate documentele, toate argumentele, toate analizele pe care le-au făcut în sprijinul organizării referendumului. Conducerea Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) a anunţat, luna trecută, la Sfîntu Gheorghe, că le va solicita în scris consiliilor locale din Covasna, Harghita şi Mureş să organizeze referendumuri oficiale în data de 30 noiembrie, în aceeaşi zi în care au fost programate şi alegerile parlamentare. Preşedintele UDMR, Marko Bela, a afirmat, vineri, că în viitoarele programe de guvernare întocmite de formaţiunea sa trebuie să se regăsească \"un statut eventual egal\" între limbile română şi maghiară în anumite unităţi administrativ-teritoriale. Marko Bela a declarat că statutul despre care a vorbit înseamnă ca limba maghiară să fie introdusă ca limbă regională \"în anumite zone\". Întrebat dacă prin \"egalitate\" vizează introducerea maghiarei ca limbă oficială, preşedintele UDMR a răspuns: \"Ca limbă regională, da. Deci cu un statut oficial în anumite zone, nu în toată ţara. Şi în Transilvania putem să facem diferenţieri, după părerea mea, că şi aici sînt zone unde nu avem maghiari sau avem foarte puţini\", a spus Marko Bela. Marko Bela a mai spus că în viitorul program de guvernare al UDMR se va relua problema Legii minorităţilor (proiectul se află în prezent la Camera Deputaţilor), dar se vor regăsi \"şi alte probleme legate de convieţuirea etnică\".