UDMR şi PNL nu au făcut o alianţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UDMR şi PNL nu au făcut o alianţă

Politică 04 Decembrie 2008 / 00:00 423 accesări

Liderul liberal Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, marţi, că PNL a avut deja discuţii şi consultări cu UDMR, cu care a decis să aibă o poziţie de parteneriat. Ieri însă, preşedintele UDMR, Marko Bela, a susţinut că cele două formaţiuni au convenit doar să îşi coreleze mişcările şi să se consulte cît mai des în ceea ce priveşte eventualele majorităţi în care ar putea intra. El a ţinut să precizeze că acest lucru nu înseamnă că Uniunea şi PNL au făcut o alianţă. Întrebat despre partidul către care Uniunea ar înclina în ceea ce priveşte politica de alianţe viitoare, Marko a răspuns că cel mai “aproape” este PNL, împreună cu care Uniunea face parte, în prezent, din Guvern: “În ultimii ani am colaborat zilnic cu colegii noştri din PNL. Nu pot să spun că nu am avut litigii cu colegii liberali, dar, în general, ne-am înţeles bine”. Pe de altă parte, Marko a spus că Uniunea a avut, de-a lungul timpului, divergenţe cu PSD şi PD-L şi că, în relaţia cu acestea, au existat controverse. El a arătat că “atunci cînd Uniunea va avea negocieri propriu-zise, ceea ce nu a existat pînă acum, noi am pleca de la programe, să vedem dacă reuşim să avem un program comun de guvernare”. Bela a susţinut că UDMR a avut pînă acum contacte cu PSD, PNL şi PD-L şi este deschis pentru o colaborare cu toate cele trei partide, pentru formarea unei coaliţii guvernamentale. Apoi, el a ţinut să reamintească din nou că UDMR nu a făcut un pact cu PNL, pe motiv că îşi doreşte ca uniunea să apară la negocierile cu celelalte două formaţiuni politice, PSD şi PD-L, ca o entitate. Mai mult, Marko Bela a apreciat că prezenţa UDMR în noul Guvern ar fi “spre binele comunităţii maghiare şi al tuturor”. Totodată, Marko Bela a spus că UDMR nu se teme de Opoziţie, ci că doreşte să fie la guvernare, dar nu cu orice preţ, ci în condiţiile continuării activităţii sale. Liderul UDMR a precizat că, vineri, urmează să se întrunească Consiliul Permanent al Uniunii, pentru a analiza rezultatele alegerilor şi pentru a stabili activitatea în Parlament sau eventualele negocieri privind formarea unei coaliţii guvernamentale El s-a arătat mulţumit că UDMR va avea în noul Parlament 22 de deputaţi şi 9 senatori, arătînd că Uniunea a reuşit, pe 30 decembrie 2008, să aibă acelaşi rezultat electoral ca în 2004.

Taguri articol


12