UDMR susţine derapajele de la Miercurea Ciuc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deşi maghiara nu e limbă oficială a României

UDMR susţine derapajele de la Miercurea Ciuc

Justiție 28 Februarie 2013 / 00:00 387 accesări

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a simţit ieri nevoia să îşi exprime solidaritatea faţă de primarul din Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert, amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, considerând că introducerea condiţiei cunoaşterii limbii maghiare în administraţia locală este justificată şi legală. Amintim că primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert a fost amendat de CNCD cu 600 de lei, după ce a impus condiţia cunoaşterii limbii maghiare pentru ocuparea unei funcţii publice în Primăria Miercurea Ciuc. CNCD a sancţionat şi ANFP cu amendă de 600 de lei, \"pentru ordinul emis în cadrul aprobării condiţiilor de participare la concurs, la propunerea Primăriei\". Liderul UDMR precizează că utilizarea limbii maghiare în administraţia locală este un drept garantat de lege şi că \"nu constituie excepţie de la acest caz nici arhitectul şef al primăriei Miercurea Ciuc, în a cărui fişă a postului s-a inclus şi obligaţia de a acorda audienţe\". Dacă cetăţenii maghiari au dreptul în România să îşi folosească liber limba maternă, nu se înţelege exact în care lege a României este explicit înscrisă obligativitatea ca un funcţionar public să cunoască limba unei minorităţi, fie ea şi maghiară. Şi nu se înţelege de când româna nu mai este singura limbă oficială a statului, fapt care ar permite unui cetăţean român de etnie maghiară să nu ştie o boabă de română. În condiţiile în care limba majorităţii este singura limbă oficială, atunci fiecare cetăţean, indiferent de etnie, ar trebui să poată, atunci când are contact cu autorităţile, să se poată înţelege cu reprezentanţii acestora în limba oficială a statului al cărui cetăţean este. Dincolo de acest principiu de bun simţ, afirmaţiile liderilor UDMR nu pot fi decât gargară politicianistă. \"În ultimii 23 de ani, UDMR a lucrat şi pentru a ne putea utiliza în mod liber limba maternă, iar în acest scop am creat un cadru legal. Nimeni nu poate fi exceptat de la respectarea acestor legi, nici la Miercurea Ciuc şi nici în alte localităţi. Apărarea limbii materne şi libera utilizare a acesteia este un subiect faţă de care nu suntem dispuşi să facem nicio concesie. Acei membri ai Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării care au adoptat această decizie ar trebui să conştientizeze că ei nu trebuie sa lupte împotriva maghiarilor şi a legii, ci împotriva discriminării\", a mai declarat preşedintele UDMR.



12