Până la alegerile europarlamentare mai sunt aproximativ trei luni. Pentru a-şi trimite cei mai buni reprezentanţi la Bruxelles, formaţiunile politice au început să-şi întocmească lista candidaţilor, în timp ce altele îşi testează gradul de simpatie în rândul electoratului. Este şi cazul UDMR, care a lansat o campanie de strângere a cel puţin 200.000 de semnături, cu scopul de a-şi mobiliza electoratul. “La 25 mai decidem asupra reprezentării noastre în Parlamentul European. Scopul nostru este de a trimite cât mai mulţi reprezentanţi la Bruxelles, deoarece interesele maghiarilor sunt susţinute doar de către eurodeputaţii maghiari, doar ei vor transmite Europei valorile noastre. Numai cu sprijinul neîncetat al comunităţii, UDMR a reuşit să ducă mai departe cauza maghiarimii. Ne-am păstrat drepturile obţinute, reuşind în acest timp să edificăm, să dezvoltăm şi să adăugăm altele noi. UDMR încearcă să apropie Transilvania şi România de Europa”, a declarat, ieri, secretarul general al UDMR, Kovacs Peter. Lista finală a candidaţilor UDMR la europarlamentare va conţine 32 de nume şi va fi aprobată în 1 martie, în cadrul Consiliului Reprezentanţilor Unionali, care va avea loc la Târgu Mureş. Alegerile europarlamentare vor avea loc în perioada 22 - 25 mai, când circa 400 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene îi vor desemna pe cei 751 de deputaţi ai Parlamentului European.