Congresul UDMR a adoptat duminică o serie de documente programatice ale Uniunii privitoare la recensământul de anul acesta, măsurile economice, politica externă, precum şi adoptarea unor măsuri pentru accesarea fondurilor europene. La propunerea preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, delegaţii au fost acord cu un proiect de hotărâre care să dea posibilitatea Uniunii de a se implica în desfăşurarea recensământului din 2011. „Ne pregătim ca înainte de recensânmânt să-i îndemnăm pe oameni printr-o campanie pozitivă să-şi asume identitatea“, a spus Kelemen. Mai mult, el a exprimat o poziţie faţă de legislaţia adoptată de parlamentul ungar în ceea ce priveşte acordarea dublei cetăţenii pentru maghiarii din România. „Noi vom crea toate condiţiile pentru cei care doresc să opteze pentru dubla cetăţenie, dar sperăm că maghiarii din România îşi imaginează în continuare viaţa lor în meleagurile natale, iar decizia statului maghiar să nu schimbe acest lucru“, a fost poziţia preşedintelui UDMR. De asemenea, deputatul Petru Lakatos a iniţiat un proiect de hotărâre pentru schimbarea atitudinii în politica economică care să se axeze pe trei direcţii importante, creearea echilibrului economic, mărirea numărului locurilor de muncă şi dezvoltarea sustenabilă durabilă.