Deputatul UDMR Bihor Szabo Odon iniţiază o lege pentru înfiinţarea „gărzilor cetăţeneşti”, ai căror membri să activeze pe bază de voluntariat, în localităţile cu bugete prea mici pentru a-şi permite Poliţie Locală, după un model care funcţionează în Ungaria. Preşedintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabo Odon, a anunţat, astăzi, că în actuala sesiune parlamentară intenţionează să înregistreze o iniţiativă legislativă după un model ungar inspirat din legislaţia Canadei. "În Ungaria acest model, care nu mai există în Europa, dar care a fost preluat cu succes din Canada, există aşa-numita Gardă Civilă, formată din voluntari, foarte bine şi clar reglementată, care funcţionează în comunităţi unde nu există Poliţie Locală. Am vorbit cu reprezentanţi ai Poliţiei Bihor, care colaborează foarte bine cu cei din judeţul Hajdu Bihar din Ungaria, şi ei apreciază foarte bine acest lucru”, a spus deputatul Szabo Odon. Potrivit acestuia, Garda Civilă sau Cetăţenească ar urma să fie înfiinţată prin lege, cu norme unitare la nivelul întregii ţări, şi ar funcţiona pe bază de voluntariat, cu atribuţii stricte în ce priveşte păstrarea ordinii publice, membrii ei urmând să nu fie înarmaţi şi nici salarizaţi şi să activeze doar în urma absolvirii unor cursuri şi a obţinerii unor atestate. Scopul, spune Szabo Odon, ar fi paza satelor în care bugetele sunt prea mici pentru a permite activitatea unor structuri de Poliţie Locală, membrii Gărzii Cetăţeneşti putând primi, în schimbul prestaţiei lor voluntare, unele facilităţi din partea administraţiei locale, precum plata poliţelor pentru asigurarea de viaţă, la fel ca în cazul pompierilor voluntari.