UDREA, ARESTATĂ PENTRU 30 DE ZILE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UDREA, ARESTATĂ PENTRU 30 DE ZILE

Eveniment 11 Februarie 2015 / 20:52 310 accesări

Favorita lui Traian Băsescu a ajuns lângă prietena Alina Bica. Elena Udrea a fost arestată pentru 30 de zile de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Microsoft. Ea a primit mandat în urmă cu câteva minute în dosarul Microsoft. ”Pe chestiunea legată de Microsoft s-a înlocuit controlul judiciar cu arest preventiv și pe denunțul lui Dinu Pescariu s-a dat mandat de arest preventiv", a spus avocatul Marius Sebastian Striblea. El a făcut anunțul la ora 20.45, cu circa o oră înainte de expirarea mandatului de reținere, emis aseară. Decizia de privare de libertate a Elenei Udrea a fost luată după o ședință de judecată care a durat circa trei ore și jumătate. Arestarea ei s-a făcut pentru mai multe fapte de trafic de influență - în legătură cu încheierea și derularea acordului-cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România şi în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro -, precum şi pentru spălare de bani. Avocatul Striblea a ținut să atragă atenția că a observat "foarte multe persoane implicate în dosarul Microsoft și pe care nu le-a întrebat nimeni de sănătate până acum". Decizia luată în această seară de ICCJ nu este definitivă şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă. Marius Striblea a precizat de altfel că va contesta decizia, iar judecarea contestaţiei ar putea avea loc luni. 



12