Guvernul a sistat acordarea de subvenţii pentru construirea de locuinţe-proprietate personală, printr-o ordonanţă de urgenţă publicată ieri în Monitorul Oficial. OUG, adoptată în şedinţa de Guvern din 9 noiembrie, se referă la subvenţiile din cadrul Programului naţional pentru sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală, derulat de Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului. \"Începând din data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, statul nu mai acordă subvenţii de la bugetul de stat prin Programul naţional pentru sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală (...)\", prevede noua OUG. Totuşi, se mai acordă subvenţiile pentru care beneficiarii au depus deja cereri la consiliile locale iar acestea au fost înregistrate la administraţia locală înainte de intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă. OUG iniţiată de MDRT este motivată de Guvern prin faptul că în prezent, din cauza crizei economice, statul nu a mai putut deconta subvenţiile solicitate la plată de consiliile locale pentru locuinţele finalizate. De asemenea, Executivul susţine că amânarea adoptării acestei OUG \"ar avea consecinţe negative\" asupra bugetului MDRT, \"neexistând suficiente surse de finanţare\" a Programului naţional pentru sprijinirea construirii de locuinţe. Subvenţiile acordate până acum în acest program erau de 30% din construcţie, dar nu mai mari de 15.000 de euro şi nici peste creditul ipotecar contractat pentru construirea locuinţei.