La ieșirea de la ședința Comisie Juridice din Camera Deputaților, Elena Udrea a declarat că le-a explicat colegilor săi parlamentari că nu a fost lăsată să se apere, să își spună punctul de vedere (de către DNA-n.r.). Udrea a punctat că se încearcă reducerea ei la tăcere. ”Eu cred ca orice persoană asupra căreia există suspinciuni trebuie să fie cercetată. Ca urmare am reiterat ca această comisie juridică să avizeze pozitiv cererile de urmărire penală. Vreau să mă prezint în fața anchetatorilor și vreau să fiu audiată. Însă, solicitarea de arestare preventivă mi se pare excesivă și excepțională (…) Se încearcă reducerea mea la tăcere”, a zis Udrea la ieșirea din ședința Comisiei juridice. Ea a declarat ca va face dezvăluiri in continuare, insa este mult mai greu sa faci acest lucru cand esti arestat preventiv. Deputatul Udrea a afirmat că se bucură că Traian Băsescu a confirmat cele spuse de ea.