Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) şi-a inaugurat, sîmbătă, noul sediu aflat pe strada BP Haşdeu. La inaugurarea sediului a participat şi preşedintele Traian Băsescu, care a declarat că Dobrogea este un exemplu demn de urmat în ceea ce priveşte convieţuirea ...
În săptămîna 26 - 31 octombrie, locuitorii municipiului Medgidia sînt aşteptaţi să ia parte la cea de-a XI-a ediţie a zilelor oraşului. Potrivit primarului Marian Iodache, deşi anul acesta a fost unul de criză, administraţia locală s-a străduit să nu întrerupă seria manifestărilor dedicate ...
Gheorghe Dragomir, deputat PNL: „Mă aşteptam să cadă Guvernul pentru că parlamentarii s-au convins de incompetenţa Guvernului Boc de a depăşi criza şi de faptul că are o mare parte din vină că, în loc să găsescă soluţii pentru redresarea economiei, i-a îngopat pe români.” Nicolae Moga ...
Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Internaţional al Portului, Dansului şi Cîntecului Popular Turco-Tătar a ajuns, ieri seară, la final. Manifestarea a adus, în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor, un număr record de participanţi, o bună parte dintre aceştia preferînd să urmărească din picioare ...
Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Internaţional al Portului, Dansului şi Cîntecului Popular Turco-Tătar se află în plină desfăşurare. Startul amplei manifestări, care se bucură de participarea a aproximativ 20 de ansambluri folclorice din ţară şi din străinătate -Turcia, Crimeea şi Bulgaria -, a ...
Festivalul Internaţional al Portului, Dansului şi Cîntecului Popular Turco-Tătar, manifestare cu tradiţie ajunsă la cea de-a XV-a ediţie, debuteză vineri, la ora 9.00, în Piaţa Ovidiu, cu prezentarea ansamblurilor folclorice participante. După acest moment de debut, grupurile folclorice se vor îndrepta ...
În perioada 25 - 27 septembrie, la Constanţa se va desfăşura Festivalul internaţional al portului, dansului şi cîntecului popular turco-tătar. Preşedintele UDTTMR, Varol Amet, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că, spre deosebire de anii trecuţi, anul acesta vor participa la festival mai ...
Plenul Senatului a adoptat, ieri, cu majoritate de voturi, un proiect de lege pentru completarea OUG privind protecţia consumatorului, prin care se stipulează obligativitatea afişării cursului valutar, la casele de schimb, cu toate taxele incluse. În legea pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 ...
Medgidia este una dintre localităţile constănţene cu o numeroasă minoritate musulmană. În condiţiile în care se înregistrează o creştere demografică accelerată în cadrul acestei etnii şi pe fondul ocupării în totalitate a locurilor de înhumare în cimitirul musulman (înfiinţat în urmă cu aproape ...
Reprezentanţii UDTTMR Medgidia subliniază, într-un comunicat de presă, că, de-a lungul timpului, spaţiul cimitirului musulman din Medgidia, vechi de cel puţin şase secole, a fost \"ciuntit\", în mai multe rînduri. Acest fapt reprezintă o problemă pentru musulmani, în condiţiile în care religia islamică ...
După ani de eforturi pentru ridicarea unor geamii pentru credincioşii musulmani din Dobrogea, Muftiatul Cultului Musulman va ridica un nou lăcaş de cult şi în localitatea Lazu. De aceast lăcaş de cult se vor bucura cei peste 500 de musulmani din zona Lazu-Agigea. Potrivit Coranului, geamia este locul de ...
Consiliul Local Medgidia a hotărît, ieri seară, cu 15 voturi „pentru” şi 3 „împotrivă”, în cadrul unei şedinţe ordinare, delegarea gestiunii serviciului de apă şi canalizare al oraşului către operatorul regional SC RAJA SA Constanţa. Proiectul de hotărîre privind delegarea ...
Deputatul de Constanţa al UDTTMR, Amet Aledin, a susţinut, ieri, în plenul Camerei Deputaţilor, o declaraţie politică, abordînd problema cetăţenilor turci, stabiliţi în România după 1990. “În România, după anul 1990, s-au stabilit, promovînd afaceri în diferite domenii ale economiei, numeroşi ...
La Muzeul de Arta Populară a fost lansat, luni seară, cel de-al treilea volum din seria „Dobrogea -studiu etnografic”, intitulat „Turcii şi tătarii”. Lucrarea coordonată de directorul muzeului de etnografie constănţean, dr. Maria Magiru, a apărut la editura „Ex Ponto”. La ...
Liceul Teoretic „George Călinescu“ este implicat, alături de alte cinci licee din ţară, într-un proiect european intitulat „Interlingua-interculturalitate în predarea limbilor străine\". În cadrul acestui program, instituţia de învăţămînt constănţeană a demarat un parteneriat cu ...
Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, în colaborare cu Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa, Muftiatul Cultului Musulman din România şi Direcţia pentru Sport a judeţului Constanţa au organizat, sîmbătă, o manifestare dedicată numeroaselor etnii din Dobrogea, intitulată \"Convieţuire ...