UE a cerut sâmbătă o 'revenire rapidă la ordinea constituțională în Turcia', în timp ce șefa diplomației europene Federica Mogherini a convocat o reuniune de urgență a responsabililor europeni prezenți la summitul Asia-Europa (ASEM) care are loc în Mongolia, relatează AFP.
'Continuăm să urmărim îndeaproape evoluțiile și să ne coordonăm cu cele 28 de state membre ale UE' în fața tentativei de lovitură de stat care zguduie Turcia, 'partener cheie' al UE, au declarat într-un comunicat comun Federica Mogherini, președintele Consiliului European Donald Tusk și cel al Comisie Europene, Jean-Claude Juncker.
'UE susține în totalitate guvernul ales democratic, instituțiile țării și statul de drept', au afirmat liderii europeni în numele statelor membre prezente la summit, atitudine împărtășită de lideri ca președintele SUA Barack Obama sau secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel a afirmat de asemenea că 'ordinea democratică trebuie respectată în Turcia'.