UE a contramandat vizita preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, prevăzută pentru mâine, la Bruxelles. În pofida amânării vizitei preşedintelui Ianukovici, Bruxelles-ul intenţionează să desfăşoare un summit Ucraina - UE în luna decembrie, aşa cum fusese planificat anterior. La acest summit era programată semnarea acordului de asociere a Ucrainei la UE şi crearea zonelor privind comerţul liber. Consiliul UE a trimis Ucrainei o înştiinţare în care aduce la cunoştinţă contramandarea vizitei din 20 octombrie a preşedintelui Viktor Ianukovici. ”Această decizie reflectă îngrijorarea ţărilor comunităţii faţă de sentinţa pronunţată în cazul fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, condamnată recent la şapte ani de închisoare”, a subliniat o sursă diplomatică, indicând că UE a propus Kievului ”amânarea vizitei pentru o dată ulterioară, când auspiciile pentru avansarea relaţiilor bilaterale vor fi mai favorabile”.
Anterior, Ucraina declarase că este dispusă să amâne pentru o dată ulterioară semnarea acordului de asociere la UE şi crearea unei zone de liber schimb, preconizată iniţial pentru luna decembrie, dacă liderii europeni nu vor fi gata pentru aceasta, din cauza afacerii Timoşenko, potrivit unei declaraţii făcute de preşedintele Ianukovici. Mai mult, preşedintele s-a pronunţat ca procesul de integrare europeană a Ucrainei să fie examinat separat de cazul Timoşenko, subliniind că nu va ceda la presiunile Occidentului în afacerea fostului premier, care face obiectul mai multor dosare penale.