UE a decis înăsprirea sancţiunilor împotriva Iranului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UE a decis înăsprirea sancţiunilor împotriva Iranului

Externe 27 Iulie 2010 / 00:00 412 accesări

Miniştrii de Externe din UE au decis, ieri, înăsprirea sancţiunilor împotriva Iranului, din cauza programului nuclear controversat, fiind vizate, în principal, domeniile petrolului şi gazelor naturale. Noile măsuri sunt mult mai ample decât cele adoptate pe 9 iunie, de Consiliul de Securitate ONU, din cauza refuzului Iranului de a suspenda activităţile de îmbogăţire a uraniului. Sancţiunile UE vizează sectorul gazelor şi petrolului, existând planuri de interzicere a noilor investiţii, asistenţei tehnice şi transferului de tehnologie. De asemenea, sistemul iranian de transport al mărfurilor va fi sever limitat. Schimburile comerciale urmează să fie mai dificile, activitatea multor bănci iraniene va fi interzisă, iar lista persoanelor cu interdicţii de călătorie va fi extinsă. Cele mai multe din aceste sancţiuni vor intra în vigoare de astăzi, imediat după publicarea în Jurnalul Oficial al UE.

De cealaltă parte a oceanului, un fost director al CIA a declarat că ”bombardarea instalaţiilor nucleare iraniene nu ar fi cea mai proastă opţiune pentru SUA, în condiţiile în care Iranul îşi continuă programul nuclear, în pofida unor sancţiuni internaţionale dure”, scrie ”Wall Street Journal”. Michael Hayden, care a condus Agenţia Centrală de Informaţii în perioada 2006-2009, a afirmat că, atunci când lucra în administraţie, un atac militar împotriva Iranului se afla foarte jos pe lista opţiunilor, spre deosebire de situaţia actuală. Astfel, potrivit lui Hayden, Iranul va ajunge în acel stadiu imediat premergător obţinerii unei arme nucleare, acea etapă a unei permanente posibilităţi de izbucnire a unui conflict. Această etapă ar fi la fel de destabilizatoare ca şi situaţia în care Teheranul ar deţine cu adevărat o armă nucleară, consideră fostul director CIA.

Ministrul iranian al Afacerilor Externe, Manouchehr Mottaki, a anunţat duminică, la Istanbul, că ţara sa este pregătită să înceapă imediat negocieri cu occidentalii asupra detaliilor unei propuneri de schimb de combustibil nuclear, pe care a prezentat-o în mai. Teheranul urma să transmită, ieri, Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomice (AIEA) răspunsurile sale la întrebările ridicate de grupul de la Viena (SUA, Rusia, Franţa) privind propunerea sa de schimb de uraniu. Iranul le-a propus marilor puteri, la 17 mai, împreună cu Brazilia şi Turcia, să schimbe, pe teritoriul turc, 1.200 de kilograme din uraniul său slab îmbogăţit (3,5%) cu 120 de kilograme de combustibil îmbogăţit în proporţie de 20%, destinat unui reactor de cercetări medicale din Teheran. Această iniţiativă a fost ignorată de marile puteri, care au susţinut votul Consiliului de Securitate al ONU de la 9 iunie, privind o a patra serie de sancţiuni împotriva Iranului, pentru refuzul de a-şi suspenda activităţile nucleare sensibile. Grupul de la Viena a răspuns propunerii iraniene, solicitând clarificări asupra mai multor puncte. Mottaki a apreciat că negocierile ar putea începe imediat ce grupul de la Viena îşi va exprima voinţa de a negocia, sugerând ca Turcia şi Brazilia să partricipe la dezbateri.

Taguri articol


12