UE a finalizat motorul de căutare Multimatch, pentru patrimoniul său cultural

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UE a finalizat motorul de căutare Multimatch, pentru patrimoniul său cultural

Monden 08 Ianuarie 2009 / 00:00 517 accesări

Motorul de căutare european Multimatch va intra în funcţiune săptămîna viitoare. Specialiştii Comisiei Europene lucrează încă din 2006 la motorul de căutare Multimatch, ce va facilita accesul la patrimoniul cultural european digital, care cuprinde conţinuturi muzicale, imagini, videoclipuri, filme sau texte. Multimatch va efectua căutări în principal în cadrul bibliotecii digitale europene, dar nu se va limita numai la căutarea informaţiilor disponibile online. Potrivit lui Pasquale Savino, coordonator al proiectului, platforma cuplează rezultatele online cu cele incluse în arhivele instituţiilor culturale, date care nu sînt în mod normal accesibile publicului.

Motorul, al cărui nume complet este Multilingual Culture and Heritage Internet Search System Developed, permite şi efectuarea de căutări contextualizate. De exemplu, dacă un utilizator caută imagini cu tabloul ”Guernica” de Pablo Picasso, el poate opta şi pentru afişarea unor imagini cu tablouri asemănătoare sau cu alte tablouri ale lui Picasso. Motorul funcţionează în şase limbi, poloneză, spaniolă, engleză, italiană, olandeză şi germană şi permite şi afişarea rezultatelor în altă limbă decît cea a cuvintelor cheie introduse pentru efectuarea căutării. Proiectul Multimatch are trei domenii pe care le exploatează: patrimoniul cultural, educaţia şi turismul.

Taguri articol


12