Miniştrii Apărării din cadrul UE, reuniţi astăzi şi mâine la Palma de Mallorca, vor analiza posibilităţile de cooperare strânsă în domeniul militar, conform Tratatului de la Lisabona, pentru prima dată de la intrarea în vigoare a acestuia. Această reuniune ministerială nu va fi prilejul aşteptat de noua şefă a diplomaţiei europene, Catherine Ashton, pentru a se afirma într-unul din principalele sale domenii de competenţă: securitatea şi apărarea comună. Aceasta şi-a anulat participarea la reuniune, întrucât va reprezenta UE la ceremonia de învestitură a noului preşedinte ucrainean. Cu toate acestea, unii sperau să afle mai multe despre intenţiile lui Ashton, întrucât, fiind favorabilă Tratatului, aceasta este o ocazie pentru întărirea apărării Europei, pentru a-i oferi o vizibilitate mai mare.

Spania, care deţine preşedinţia semestrială a UE până în iulie, a făcut din relansarea inclusiv instituţională a apărării europene, unul dintre obiectivele sale fundamentale. ”Pornim cumva de la zero cu Tratatul de la Lisabona”, a remarcat un diplomat european. Acesta oferă, de asemenea, posibilitatea unui grup de state pilot din UE, să coopereze în special în domeniul militar, fără ca alte state să se poată opune prin veto. Singura condiţie pentru crearea acestor ”cooperări structurale permanente”, potrivit jargonului specific de la Bruxelles, este ca acestea să fie supuse unui vot al majorităţii calificate. Cei 27 de miniştri vor discuta astăzi şi despre operaţiunile europene în desfăşurare sau pregătite (Althea în Kosovo, Atalanta împotriva pirateriei, EUTM pentru instruirea trupelor somaleze şi ajutorul logistic din Haiti). Mâine, aceştia vor aborda problema evoluţiei instituţionale. Mai multe state, printre care şi Franţa, insistă ca apărarea să nu fie cuprinsă în viitorul serviciu diplomatic european şi să îşi păstreze specificitatea. Oricare ar fi rolul lui Ashton, iniţiativele în domeniu aparţin fiecărui stat în parte. Contextul general pare însă favorabil unei întăriri a apărării europene. Parisul se declară pregătit să dea un exemplu, printr-o politică de securitate franco-germană, precusoare a unei strategii paneuropene, după cum a explicat ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner. Italia însăşi s-a pronunţat recent în favoarea unui proiect de armată europeană. Potrivit promotorilor ei, această perspectivă este deschisă de Tratatul de la Lisabona, deşi acesta recunoaşte că apărarea Europei revine NATO, după cum insistă mai multe state membre ale Alianţei, printre care Marea Britanie.

Partea britanică s-a declarat deschisă unei cooperări militare cu Europa şi în special cu Franţa, pentru a face economii pe perioada crizei, potrivit unui raport guvernamental publicat la începutul lui februarie. Reintegrarea Franţei în structurile militare ale NATO, în martie 2009, ar putea fi contrabalansată prin relansarea apărării europene, potrivit Parisului. Pentru moment, însă, experienţa din trecut invită la prudenţă. Declaraţia franco-britanică de la Saint-Malo, în decembrie 1998, cerea acordarea unei capacităţi de acţiune autonomă UE, dar divergenţele majore între europeni pe tema războiului din Irak în 2003 au stopat acest proces. De această dată, alegerile legislative programate în mai, în Marea Britanie, ar putea transfera puterea conservatorilor, în continuare foarte eurosceptici şi mult mai pro-NATO decât laburiştii.