Propunerea UE privind conflictul israeliano-palestian, căreia Italia, Ungaria, Cehia şi România i s-au opus, părând să acţioneze la indicaţiile Ministerului israelian de Externe, ar trebui să reprezinte începutul, nu sfârşitul eforturilor de pace în regiune, comentează ”Financial Times”. Miniştrii europeni de Externe au cerut reluarea urgentă a negocierilor în termenul stabilit, în vederea încheierii unui acord de pace între Israel şi palestinieni, promiţând un stat palestinian independent, ale cărui graniţe, cuprinzând şi Ierusalimul, să fie cele de dinainte de 1967 şi dezvoltarea relaţiilor cu Autoritatea Palestiniană, în vederea constituirii instituţiilor noului stat. Aceasta prevede totodată ca Ierusalimul să fie capitala ambelor state, evitarea divizării Palestinei între Fâşia Gaza, Cisiordania şi Ierusalimul de Est, organizarea de alegeri palestiniene şi, desigur, suspendarea colonizării evreieşti în regiune.

În opinia lui Chris Patten, co-preşedinte al Grupului Internaţional de Criză, declaraţia trebuie să fie un început şi nu un sfârşit, întrucât ar mai fi de făcut în mod imperativ cel puţin două lucruri: în primul rând, să pună bazele relaţiilor UE cu Israelul şi Palestina, dar şi cu partenerii internaţionali în vederea promovării unei soluţii, încurajând SUA să sprijine această declaraţie sau să îşi clarifice diferenţele de opinie şi să insiste pe un calendar în vederea înregistrării progreselor în acest proces. În al doilea rând, Europa ar putea să îşi asume un rol important în prevenirea divizării Palestinei şi în pregătirea alegerilor în regiune, anul viitor, în vederea constituirii unui guvern de uniune naţională, cu condiţia ca acesta să sprijine un armistiţiu, să respecte angajamentele anterioare şi să negocieze un acord cu Israelul. În afară de aceasta, continuă publicaţia, UE ar trebui să coopereze cu Norvegia şi alte state în constituirea instituţiilor palestiniene şi acordarea de asistenţă palestinienilor a căror viaţă a fost distrusă de blocada israeliană şi alte politici, deşi acest angajament nu ar trebui să presupună acoperirea pe termen nalimitat a costurilor ocupaţiei israeliene în regiune, care s-a ridicat, numai în ultimul an, la circa un miliard de euro.