UE cere ajutorul G7 pentru rezolvarea crizei migrației

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UE cere ajutorul G7 pentru rezolvarea crizei migrației

Externe 26 Mai 2016 / 08:54 481 accesări

Comunitatea internațională trebuie să acționeze în comun pentru a face față crizei migrației și să nu lase Europa singură, a declarat joi președintele Consiliului European, Donald Tusk, citat de AFP.

Tusk - care a vorbit în marja summitului G7 (Grupul țărilor puternic industrializate) din Ise-Shima, în centrul Japoniei - a declarat că UE are nevoie de ajutor în fața valurilor de migranți care vin din Orientul Mijlociu și din Africa. Comunitatea internațională trebuie 'să dea dovadă de solidaritate și să recunoască faptul că aceasta este o criză globală', a adăugat el.

În 2015, circa 1,3 milioane de migranți, dintre care mulți din țările afectate de conflicte precum Siria și Irak, au cerut azil în Uniunea Europeană, din care peste o treime în Germania.

Deocamdată în acest an, potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), aproximativ 190.000 de migranți și refugiați au sosit în Europa pe mare în Italia, Grecia, Cipru și Spania.

Taguri articol


12