Uniunea Europeană a condamnat, astăzi, parada prizonierilor de război organizată duminică, la Doneţk, de insurgenţi proruşi, denunţând o "încălcare a reglementărilor internaţionale". "Condamnăm cu fermitate parada militarilor ucraineni organizată ieri de grupări ilegale, pe străzile din Doneţk, unde prizonierii au fost atacaţi şi insultaţi", a anunţat un purtător de cuvânt al Serviciului european de acţiune externă. "Aceste lucruri sunt inacceptabile şi reprezintă încălcări ale reglementărilor internaţionale", adaugă instituţia europeană. Insurgenţii proruşi din oraşul ucrainean Doneţk au prezentat duminică, în faţa unei mulţimi adunate în centrul oraşului rebel, zeci de militari ucraineni capturaţi în ultimele săptămâni, în timp ce restul Ucrainei celebra Ziua Independenţei. Militarii, capturaţi în cursul luptelor din estul Ucrainei, au fost aduşi în Piaţa Lenin din Doneţk, unde oamenii adunaţi i-au huiduit şi au scandat "fasciştii". În paralel, la Kiev se desfăşura o paradă organizată de Administraţia proocidentală cu ocazia Zilei Independenţei Ucrainei. Armata ucraineană este implicată, de câteva luni, în confruntări cu insurgenţi separatişti proruşi, în regiunile Doneţk şi Lugansk.